Izvorul Tămăduirii, sărbătoare închinată Maicii Domnului: Tradiții, superstiții și ce NU e bine să faci în această zi
Izvorul Tămăduirii, sărbătoare închinată Maicii Domnului, este prăznuit în 2026 pe 17 aprilie în Calendarul Ortodox 2026. Sărbătoarea nu are dată fixă în calendar, fiind marcată în fiecare an în vinerea din Săptămâna Luminată, prima după Paște.
La originea acestei sărbători se află o minune petrecută în apropierea orașului vechi Constantinopol. Potrivit tradiției, un orb și-a recăpătat vederea după ce s-a spălat cu apa unui izvor din acea zonă.
Legenda spune că Împăratul Leon cel Mare (457- 474), înainte de urcarea pe tron, a întâlnit un orb într-o pădure, pe care l-a ajutat să ajungă la izvor, urmând îndemnul Maicii Domnului, care i-a descoperit locul apei tămăduitoare, potrivit crestinortodox.ro.
Astfel, Leon l-a luat de mână ca să-l conducă, dar bărbatul i-a cerut apă. A căutat, dar nu a găsit și a auzit un glas:
"Nu este nevoie să te ostenești, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone, mai adânc în pădure și, luând cu mâini apă tulbure, potolește cu ea setea orbului și unge cu ea ochii lui cei întunecați".
După ce a ajuns împărat, Leon a ridicat în acel loc o biserică. Iar cu apa acelui izvor s-au vindecat mulţi bolnavi de-a lungul timpului, prin mila şi lucrarea Maicii Domnului, care i s-a descoperit.
Izvorul este o preînchipuire care ne arată Izvorul cel viu al mântuirii noastre: pe Maica Domnului.
Izvorul tămăduirii din timpul lui Leon se păstreaza și în zilele noastre. Credincioșii care merg la Istanbul (fostul Constantinopol) se pot închina în biserica Izvorului Tămăduirii.
Actuala construcție este din secolul al XIX-lea. La subsolul acesteia se află un paraclis din secolul al V-lea, unde există izvorul cu apă tămăduitoare din trecut.
Izvorul Tămăduirii. Se sfințesc apele
De Izvorul Tămăduirii are loc sfințirea apelor, slujbă cunoscută în tradiția ortodoxă sub numele de Aghiasma Mică.
Termenul "aghiasmă" provine din grecescul "aghiasmos", derivat din "aghios", care înseamnă "sfânt". Cuvântul poate desemna atât slujba de sfințire, cât și apa sfințită rezultată în urma acesteia.
Astfel, expresia "facem aghiasmă" se referă la slujbă, iar "bem aghiasmă" la apa sfințită.
Aghiasma mică se săvârşeşte în Biserică şi prin case, iar uneori chiar la râuri şi fântâni (izvoare), în grădini, terenuri.
În Biserică, Aghiasma mică se săvârşeşte de regulă la fiecare zi întâi a lunii. Mai ales la 1 august (începutul postului Adormirii Maicii Domnului), 1 septembrie (începutul anului bisericesc), precum şi în Vinerea din Săptămâna Luminată (Izvorul Tămăduirii), potrivit doxologia.ro.
În biserici, aghiasma se face de obicei după Sfânta Liturghie, fie la sfârşitul Utreniei, fie chiar după Cântarea a 6-a a Canonului Utreniei, ca în Săptămana Luminată (în Lunea Paştilor sau în Vinerea Izvorului Tămăduirii).
Cum se folosește Aghiasma Mică
Cu Aghiasma Mică se stropesc casele, gospodăriile, terenurile, animalele, izvoarele și fântânile. Se stropesc grădinile și livezile, pentru a avea rod în acest an.
Oamenii cred că apa sfințită protejează recoltele de vremea rea.
Această rânduială este întâlnită mai ales în zilele de post, în special miercurea și vinerea dimineața, uneori și lunea, de regulă pe nemâncate, dar și în perioadele mai lungi de post, cum sunt prima și ultima săptămână din Postul Mare, potrivit doxologia.ro.
Slujba se mai săvârșește și cu ocazia unor momente importante din viața de familie, cum ar fi mutarea într-o casă nouă, sfințirea unei fântâni, a unui izvor, a icoanelor ori a cimitirului.
Tradiții, superstiții și ce NU e bine să faci
Așadar, în această zi, după Liturghie, se săvârșește slujba Aghiasmei Mici, iar credincioșii iau apă sfințită, despre care tradiția spune că are puteri tămăduitoare.
Cu agheasma sunt stropite gospodăriile, pentru binecuvântare și alungarea răului.
Tot în această zi, în unele zone, tinerii obișnuiau să facă "înfrățitul", un legământ de prietenie și sprijin. După încheierea legământului, ei se comportau unii faţă de ceilalţi ca adevăraţi fraţi şi surori.
În credința populară, sărbătoarea este considerată potrivită și pentru sfințirea fântânilor și a izvoarelor.
De asemenea, în această zi nu e bine să refuzi aghiasma sau să o tratezi fără respect, pentru că este asociată cu binecuvântarea și vindecarea.
Credincioșii evită treburile grele în gospodărie, cât și să se certe, să vorbească urât sau să facă excese, deoarece este o zi pentru liniște și rugăciune.
Ce rugăciune se spune de Izvorul Tămăduirii
Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare dedicată Maicii Domnului, iar în această zi mulți credincioși rostesc rugăciuni pentru sănătate, liniște și ocrotire. Potrivit crestinortodox.ro, una dintre rugăciuni este:
"Maică Preacurată și milostivă - Fecioară Maria, de Născătoare de Dumnezeu - fii mie izvor al dumnezeieștii tămăduiri!
Grabnic ascultătoare și eliberatoare, apărătoare nebiruita a crestinilor, mijlocitoare statornică, nadejdea, acoperământul și ajutorul celor ce aleargă la ține și îți cer dumnezeiască ta ocrotire, fii mie izvor de tămăduire sufletească și trupească!
Izvorule, dă-mi aghiazma Fecioarei de Dumnezeu Născătoare cu darul Cuvântului, ca lăudat să fii pentru că izvorăşti viaţă şi har credincioşilor!
Cel ce din moarte vădită ridici pe credincioşii care aleargă Izvorul Tămăduitor, pentru izbăvire și însănătoșire, dă-le lor harul tămăduitor al Maucii Domnului!
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu - Pururea Fecioară - din ceruri să reverşi nouă daruri sfinte, că tu eşti cu adevărat una, iar minunile tale sunt pururea, căci pe cel orb îl faci să vadă lumina și din patul neputinței îl ridici pe cel bolnav cu izvor de nestricăciune, ajută Romania și poporul român!
Bucură-te Mărie, ceea ce eşti plină de har, cu lauda de obşte şi cinstită a neamului omenesc!
Că Ziditorul tuturor la tine S-a pogorât ca o picătură, arătându-te izvor nemuritor în dumnezeiască Mireasă, spală-ne sufletele de păcat și chipurile de suferință!
Darul neîmpuţinat curge din tine - Născătoare de Dumnezeu și Fecioară - izvorând din belşug pentru ajutorul celor orbi care văd, a celor şchiopi care merg, a mulțimii celor leproşi se vindecă, dă-ne curăția sufletească și trupească, tămâduind pe toți credincioșii întru slava Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea, în vecii vecilor! Amin!".
Izvorul Tămăduirii. Program liturgic la Catedrala Încoronării din Alba Iulia
- ora 08:30 - 09:30 - Utrenia
- ora 09.:30 - 11:30 - Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
- ora 11:30 - 12:00 - Sfinţirea apei (Aghiasma mică)
- ora 18:00 - 18:50 - Vecernia
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)