Connect with us
Advertisement

Actualitate

IZVORUL TĂMĂDUIRII: Tradiţii şi superstiţii legate de sărbătoare. Ce nu e bine să faci în această zi, despre Aghiasma Mică şi Jurământul Juvenil

sfintire

Publicat

sfintire Vineri, 17 aprilie, creștinii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc Izvorul Tămăduirii O sărbătoare închinată Maicii Domnului, veche de 1500 de ani, prilejuieşte sfințirea apelor însă de această dată sunt legate şi credinţe populare.

În ziua praznicului nu se lucrează în gospodărie sau la câmp

Gospodinele respectă ziua de prăznuire şi nu spală, nu calcă rufe şi nu croiesc un lucru de îmbrăcămite, pentru că acesta nu va fi de folos şi nu va fi terminat niciodată.

De Izvorul Tămăduirii, se sfințesc apele

Creștinii ortodocși vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfințire a apei, cunoscută și sub numele de Aghiasma Mică.

După ce preotul a sfințit apa, îi stropește pe credincioși în timp ce se cântă troparul: „Mântuiește, Doamne, poporul Tău, și binecuvintează moștenirea Ta, biruința binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește, și cu crucea Ta păzește pe poporul Tău”. Astfel, s-a reținut în popor că scopul urmărit prin „aiasmă” este de a alunga „arătarea urâtă și rea”, adică duhul cel rău.

Gospodarii aruncă apa sfinţită peste vite

Mai ales în mediul rural, gospodarii aruncă apă sfinţită peste vitele de povară, pentru ca acestea să fie sănătoase şi să lucreze cu spor la lucrările agricole.

Cu apă sfinţită se stropesc grădinile şi livezile

Pentru a avea un an bogat, gospodarii stropesc cu apă sfinţită în ziua praznicului grădinile şi livezile. Totodată, acest ritual protejează recoltele de efectele grindinei.

În unele zone din ţară, se făceau vrăji

Se spunea că femeile care lăsau în biserică, peste noapte, în joia din Săptaămâna Luminată, un vas cu apa şi îl recuperau după slujba de vineri, aveau norocul de a se spăla cu acea apă de numeroase necazuri.

Legământul Juvenil

În această zi, în unele zone ale țării, tinerii adolescenți fac legământul juvenil. Acest legământ se făcea, cu sau fără martori, în casă, în grădini sau în jurul unui copac înflorit. Tinerii treceau prin mai multe momente rituale prin care făceau jurământul respectiv: pronunțarea cu voce tare a jurământului, schimbul colacului și al altor obiecte cu valoare simbolică, de obicei o oală sau o strachină din lut, însoțite întotdeauna de o lumânare aprinsă, îmbrățișarea frățească, ospătarea cu alimente rituale și dansul.

Originile sărbătorii

În cadrul sărbătorii, creștinii își amintesc de o minune a Maicii Domnului săvârșită Împăratului Leon cel Mare (457-47), împărat al Imperiului Bizantin. Înainte de a deveni împărat, Leon se plimba, la un moment dat, printr-o pădure din preajma Constantinopolului. Aici întâlnește un bătrân orb care îi cere apă. Leon încearcă să îl ajute, dar nu găsește niciun izvor în acea zonă. Aude însă o voce, a Maicii Domnului, care îl îndeamnă să intre mai adânc în pădure, pentru că va găsi apă, să potolească setea omului și să-i ungă ochii cu acea apă. Leon ascultă, iar bătrânul începe să vadă.

Peste ani, ajuns împărat, Leon își amintește de minunea petrecută și ridică în acel loc o biserică cu hramul „Izvorul Tămăduirii”. La acest izvor s-a vindecat mai târziu și Împăratul Justinian (526-575). Maica Domnului a continuat să redea sănătatea celor care au venit cu credință la acest izvor de-a lungul secolelor. Izvorul se păstrează și acum, fiind vizitabil în orașul Istanbul (Turcia).

De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli și a tămăduit diferite răni și suferințe.

Credincioșii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetăți a Constantinopolului), se pot închina în biserica Izvorului Tămăduirii. Actuala construcție este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se află un paraclis din secolul al V-lea unde există până astăzi izvorul cu apă tămăduitoare din trecut.

Biserici cu hramul „Izvorul Tămăduirii”

Ca în toate județele, o parte din bisericile de parohie și-au ales această sărbătoare ca și hram. Astfel, biserici cu acest hram există în Câmpeni, Alba Iulia și Lunca Mureșului. De asemenea, mănăstirile Poșaga, Măgina, Râmeț și Sighișoara, și-au închinat bisericile acestei sărbători.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement