Actualitate
“Jandarmeria pe înţelesul tuturor”: Peste 100 de elevi de la Liceul Teoretic “Petru Maior” Ocna Mureş au aflat cum pot să prevină actele de violenţă
Peste 100 de elevi de la Liceul Teoretic “Petru Maior” din Ocna Mureş au participat, miercuri, la o acţiune în cadrul campaniei naţionale “Jandarmeria pe înţelesul tuturor”. Jandarmii le-au prezentat importanţa adoptării unui comportament adecvat şi civilizat în şcoală şi societate, le-au vorbit despre consecinţele de ordin juridic ale actelor de violenţă verbală şi fizică, precum şi despre aspectele care ţin de siguranţa personală, respectiv influenţa anturajului.
Prezent la activitate, viceprimarul oraşului Ocna Mureş, Pavel Gligor Podariu a precizat că pentru autorităţile locale „elevii trebuie să aibă parte la şcoală atât de condiţii bune de studiu cât şi de un climat de siguranţă, în scopul dezvoltării lor corespunzătoare, atât din punct de vedere educaţional cât şi emoţional”. Reprezentantul administraţiei locale a apreciat campania derulată de Jandarmeria Alba ca fiind „un demers util şi necesar într-o perioadă în care grija faţă de copii trebuie să fie direct proporţională cu provocările societăţii, în care generaţiile tinere nu îşi mai pot găsi drumul corect, fără buna îndrumare din partea autorităţilor, a şcolii şi a familiei”.
De asemenea, preşedintele Asociaţiei „Bunici şi nepoţi”, Călin Radu, a captat atenţia copiilor prin prezentarea câtorva alternative de petrecere a timpului liber propuse de asociaţie tinerilor şi şi celor mai puţin tineri.
„În viziunea noastră, campania promovată de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean <Avram Iancu> Alba conduce la crearea unui sistem de comunicare reală şi eficientă între instituţiile cu rol în asigurarea unui climat stabil de ordine şi linişte publică, în protejarea bunurilor şi valorilor publice şi private, jandarmerie – comunitate locală – şcoală – elevi şi familiile acestora. Avem convingerea că, prin activităţile sale, Campania <Jandarmeria pe înţelesul tuturor> urmăreşte concentrarea intereselor comune privind prevenirea şi controlul fenomenelor nedorite care pot apărea în şcoală sau în proximitatea acesteia, iar responsabilizarea elevilor şi a părinţilor acestora, precum şi implicarea lor în activităţi care promovează un mediu lipsit de violenţă conduce, cu siguranţă, la optimizarea climatului şcolar, ceea ce este de interes pentru toţi cei implicaţi în actul educaţional”, a declarat la sfârşitul întâlnirii directoarea liceului, Carmen Vasilca.
Următoarea acţiune din cadrul campaniei se va desfăşura miercuri, 20 noiembrie şi va fi adresată elevilor şi personalului didactic de la Liceul “ Corneliu Medrea ” Zlatna.
Proiectul informativ derulat la nivel naţional, „Jandarmeria pe înţelesul tuturor” a debutat în Alba în luna octombrie, avându-i ca parteneri pe Instituţia Prefectului – Judeţul Alba, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, Fundaţia Comunitară Alba, Consiliul Judeţean al Elevilor şi opt primării (Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Ocna Mureş, Săsciori, Şpring şi Zlatna). Campanie de informare, prevenire şi dialog social, acest proiect îşi propune să ofere copiilor informaţiile care îi pot ajuta să prevină singuri şi să combată orice fel de comportamente violente, discriminatorii şi infracţionale.
Jandarmii adresează invitaţia tuturor celor interesaţi de siguranţa copiilor în instituţiile de învăţământ să acceseze platforma siguranta.fundatiacomunitaraalba.ro unde sunt postate informaţii referitoare la campanie şi la derularea acesteia şi unde există posibilitatea oferirii unui feed-back prin completarea unui formular. Prin intermediul acestuia şi, sub protecţia anonimatului, elevii, părinţii şi cadrele didactice îşi vor putea exprima şi în scris trăirile, dar şi problemele care îi frământă. În acest fel, autorităţile, şcoala şi familia vor putea avea o imagine concretă asupra felului în care se desfăşoară viaţa reală a elevilor şi vor şti care sunt măsurile pe care trebuie să le ia, conjugat, pentru diminuarea fenomenelor de violenţă şi discriminare, precum şi a infracţionalităţii.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News