Actualitate
Jandarmii din Alba au dat amenzi de peste 100.000 de lei, în primele șase luni ale anului. Care au fost misiunile acestora
Jandarmii din Alba au aplicat, în primele șase luni ale anului, amenzi în valoare de peste 100.000 de lei, au descoperit 112 infracțiuni și au avut, în total, aproape 5000 de misiuni
În primele șase luni ale anului 2019, jandarmii din Alba au executat 4.249 misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări cultural-artistice, promoţionale, sportive sau de protest, misiuni de restabilire sau de aplanare a unor conflicte și misiuni de menţinere a ordinii publice, potrivit instituției.
Dintre acestea, 612 au fost misiuni executate în sistem integrat de către patrulele mixte atât în mediul urban cât şi în cel rural, respectiv 481 misiuni executate în staţiuni montane şi pe traseele turistice adiacente acestora. Tot în primul semestru al acestui an, au fost executate de către jandarmi pe raza judeţului 37 de misiuni în cooperare cu alte instituţii.
În perioada analizată au fost aplicate 654 de sancţiuni, în valoare totală de 126.700 lei, au fost constatate 112 infracţiuni, din care 69 pe timpul misiunilor executate în cooperare cu Poliţia.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News