Jandarmii din Alba au intervenit pentru aplanarea unor incidente minore, de 1 Decembrie
Cetăţenii care au participat la sărbătoare au dat dovadă de maturitate, responsabilitate şi au respectat atât normele legale de convieţuire în societate cât şi cele care reglementează comportamentul pe timpul adunărilor publice, transmit jandarmii din Alba. Toate activităţile dedicate Zilei Naţionale a României s-au desfăşurat exact aşa cum au fost planificate de organizatori, în deplină siguranţă pentru participanţi şi fără încălcări ale ordinii şi liniştii publice.
Efective din cadrul Jandarmeriei Alba şi Grupării de Jandarmi Mobile – Tîrgu Mureş au intervenit doar pentru aplanarea unor mici conflicte – izbucnite, în special, pe fondul consumului excesiv de alcool - precum şi pentru ajutarea unei turiste în vârstă de 82 de ani, din Arad, să se reîntoarcă la autocarul cu care venise în Alba Iulia. Aceasta nu mai putea să regăsească locul unde vehiculul era parcat, nu avea niciun mijloc de comunicare cu grupul de care aparţinea, începuse să resimtă efectul frigului şi al oboselii şi, în aceste condiţii, a apelat la ajutorul unui echipaj de jandarmerie pe care l-a întâlnit zona Catedralei Reîntregirii Neamului.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)