Actualitate
Jandarmii din Alba participă și anul acesta la săptămâna „Școala Altfel”. Activități de informare și prevenire pentru școlarii și preșcolarii din Alba Iulia

Jandarmii din Alba vor fi și anul acesta alături de elevi în săptămâna „Școala Altfel”. Cu acestă ocazie au pregătit o serie de activități de informare care se vor derula în toate cele 5 zile.
Potrivit calendarului transmis de jandarmi, luni, miercuri și joi între orele 10.00-12.00 vor fi prezenți la Casa de Cultură a Studenților. În același loc se vor afla și marți între orele 13.00-15.00, iar vineri cei care se vor bucura de prezența jandarmilor și vor avea ocazia sa vadă echipamentul acestora, vor fi copiii de la Grădinița „Dumbrava Minunată”.
În toate zilele vor fi prezentate materiale referitoare la prevenirea violentei în școală și răspunderea delictuală a minorului. Totodată va avea loc premiera unui clip de prezentare a Jandarmeriei Alba, prezentarea echipamentului și a materialelor de protecție și intervenție.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News