Connect with us
Advertisement

Actualitate

Jandarmii din Alba se pregătesc pentru „Școala Altfel”. Sute de elevi vor lua „lecții” despre cele mai frecvente fapte antisociale

Publicat

jandarmi scoala altfel Jandarmeria Alba continuă să se adreseze elevilor şi cadrelor didactice pe timpul săptămânii “Şcoala altfel”. Pentru al cincilea an consecutiv, parteneriatul dintre instituţia militară, Instituţia Prefectului – Judeţul Alba, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba şi Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia vizează câteva sute de persoane.

În perioada 18 – 22 aprilie, sub egida „Jandarmeria Alba şi Şcoala ”, continuă activităţile informativ preventive iniţiate în urmă cu cinci ani de Jandarmeria Alba în cooperare cu Instituţia Prefectului – Judeţul Alba. Având şi în acest an ca parteneri Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba şi Casa de Cultură a Studenţilor din municipiul Alba Iulia, instituţia militară va organiza şapte întâlniri cu elevi, cadre didactice şi personal administrativ din 11 unităţi şcolare.

Obiectivul asumat de parteneri este de a se alătura eforturilor făcute de şi alte autorităţi în vederea prevenirii şi combaterii faptelor antisociale în mediul şcolar şi menţinerii unui climat optim de ordine socială necesar desfăşurării în bune condiţii a procesului de învăţământ.

În acest sens, elevii şi personalul didactic vor fi informaţi cu privire la capacitatea Jandarmeriei Alba de a garanta respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, la modul activ în care jandarmii se implică în viaţa de zi cu zi a cetăţenilor, precum şi referitor la tipurile de misiuni pe care le îndeplinesc pentru siguranţa locuitorilor judeţului Alba. De asemenea, se va insista asupra celor mai frecvente fapte antisociale întâlnite în şcoală şi referitor la modul în care adolescenţii pot fi traşi la răspundere chiar dacă sunt minori. Totodată, cei mici, vor avea ocazia să cunoască echipamentul şi armamentul din dotarea jandarmilor.

Potrivit estimării iniţiale, la aceste activităţi vor participa câteva sute de elevi de gimnaziu şi liceu, provenind de la unităţi şcolare din municipiul Alba Iulia, municipiul Sebeş, oraşul Cugir şi localităţile Săliştea, Lancrăm şi Galda de Jos.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement