Actualitate
Jandarmii, prezenţi la meciul FC Unirea – FC Bihor. Vezi sancţiunile pentru comportamente neadecvate pe stadion
Sâmbătă, 24 martie 2012, începând cu ora 11.00, în timpul meciului de fotbal dintre echipele FC Unirea şi FC Bihor, efective din cadrul Jandarmeriei Alba vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică în jurul Stadionului municipal „Cetate” din Alba Iulia.
Pentru prevenirea incidentelor, jandarmii recomandă celor care vor asista la meci să dea dovadă de maturitate şi responsabilitate, să respecte indicaţiile jandarmilor şi ale reprezentanţilor FC Unirea, să se conformeze recomandărilor făcute de către personalul Serviciului Public – Poliţia Locală Alba Iulia, să nu consume alcool înainte de începerea meciului şi să nu încerce să introducă băuturi alcoolice în incinta stadionului, să nu deţină arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente.
Totodată, jandarmii reamintesc iubitorilor de fotbal că pătrunderea în incinta stadionului fără documente de acces sau prin încălcarea normelor legale de acces stabilite de organizator precum şi folosirea în scopul pătrunderii în incinta arenei sportive a documentelor de acces individualizate care pot fi folosite doar de către titular constituie contravenţii, fiind sancţionate cu amendă de la 80 lei la 200 lei sau prestarea a 50-100 ore de activităţi în folosul comunităţii.
De asemenea, jandarmii atrag atenţia că sunt strict interzise introducerea şi consumul de băuturi alcoolice în incinta stadionului, precum şi intrarea în stadion în stare vădită de beţie. Cei care vor săvârşi astfel de fapte riscă să fie sancţionaţi cu amendă de la 250 lei la 750 lei sau prestarea a 100-150 ore de activităţi în folosul comunităţii, precum şi cu sancţiunea contravenţională complementară de interzicere a accesului la competiţiile şi jocurile sportive de genul celor la care aceştia au săvârşit fapta pe o perioadă de 6 luni.
Sâmbătă, 24 martie, între orele 10.00 şi 13.30, circulaţia auto în jurul stadionului de fotbal “Cetate” din Alba Iulia se va desfăşura în regim restricţionat, iar jandarmii vor fi prezenţi pentru asigurarea bunei desfăşurări a evenimentului. Aceştia pot fi contactaţi atât direct cât şi prin apelarea numărului unic de urgenţe 112.
Din informaţiile jandarmilor rezultă că FC Unirea nu figurează în evidenţele jandarmeriei ca având suporteri sancţionaţi cu interzicerea accesului la competiţii sau jocuri sportive, în timp ce FC Bihor Oradea figurează în evidenţele jandarmeriei ca având 3 suporteri sancţionaţi cu interzicerea accesului la toate meciurile de fotbal organizate de FRF şi LPF. Cei trei, dacă vor încălca termenii interdicţiei riscă închisoare de la o lună la 3 luni sau amendă, precum şi prelungirea cu 2 ani a perioadei pentru care s-a dispus iniţial măsura.
Foto: arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News