Connect with us
Publicitate

Actualitate

Jandarmii şi Salvamont atenţionează turiştii să respecte regulile de protecţie la munte, pe timp de iarnă

Publicat

În apropierea zilelor de sfârşit de săptămână şi având în vedere că sunt aşteptate ninsori, în preajma sărbătorilor, jandarmii şi reprezentanţii „Salvamont” au atenţionat asupra unor reguli elementare de protecţie pe care turiştii trebuie să le respecte când ajung în zonele montane.

„Înainte de a pleca în excursie, solicitaţi jandarmilor montani, salvamontiştilor sau localnicilor informaţii suplimentare asupra itinerariului ales ( este marcat, este accesibil, prezintă porţiuni periculoase etc.), situaţiei întreţinerii marcajelor, prognozei meteo, condiţiilor climatice locale, stării de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu, semnalului GSM;

Plecaţi pe munte doar cu echipament adecvat anotimpului. Nu trebuie să lipsească lanterna, cuţitul, sacul de dormit, trusa de prim ajutor, busola/GPS, telefonul mobil;

Nu porniţi singuri pe munte, ci în grup de minimum 3 persoane, dintre care cel puţin una să cunoască temeinic zona respectivă. Alegeţi traseele în funcţie de pregătirea fizică, tehnică şi psihică a celui mai slab din grup;

Informaţi jandarmii montani/salvamontiştii/cabanierul cu privire la traseul ales şi înscrieţi-vă în registrul de trafic al turiştilor lăsând datele dumneavoastră în acesta. Apelaţi cu încredere la patrulele de jandarmi montani şi la membrii Salvamont şi respectaţi indicaţiile acestora;

În cazul apariţiei dificultăţilor pe traseu sau a înrăutăţirii vremii, retrageţi-vă la cea mai apropiată cabană;

Evitaţi să strigaţi şi să faceţi orice alte zgomote în zonele unde se pot produce avalanşe. La traversarea pantelor prielnice avalanşelor, trecerea se face la o distanţă de câţiva metri între membrii grupului;

Nu consumaţi băuturi alcoolice deoarece acestea diminuează capacitatea de efort;

Acordaţi toată atenţia alimentaţiei. Pe munte, în sezonul de iarnă, se recomandă cu precădere substanţele grase şi zaharoase, citronadele, băuturile calde şi bine îndulcite;

Nu deterioraţi amenajările turistice, marcajele sau indicatoarele. Nu vă abateţi de la traseu, evitaţi scurtăturile şi respectaţi marcajele turistice;

La pornire mergeţi într-un ritm mai lent şi ajungeţi treptat la viteza normală de mers;

La urcare, călcaţi pe toată talpa, cu genunchii uşor îndoiţi; la coborâre calcaţi, de asemenea, pe toata talpa, dar cu genunchii mai mult împinşi înainte şi bustul aplecat;

Respiraţia trebuie să fie liniştita, adaptată la viteza de deplasare, iar ritmul de mers – variabil în funcţie de înclinaţia terenului;

Pe grohotişuri urcarea se face pe bolovanii mari, iar la coborare numai pe grohotişul mărunt

Ordinea de mers va fi în coloană, câte unul. Cei mai puţin iniţiaţi vor fi încadraţi în coloană imediat după conducătorul grupului;

După primele 20 de minute de mers se va face o pauză; prima pauză mai mare (20-30 minute) se va face după cca. 2 ore de mers;

În timpul mersului se recomandă să vorbiţi cât mai puţin. Este bine să beţi lichide numai la sfârşitul pauzelor, înainte de a porni din nou la drum. În pauzele mai mari se recomandă consumul unor dulciuri (zahar, glucoza, miere, etc.)

Fumatul în timpul mersului este total contraindicat;

Pe vreme rea (viscol, ceata, ger), trebuie să vă deplasaţi in grup compact ( dacă zona nu prezintă pericol de avalanşe) şi nu trebuie, sub nici un motiv, să rămâneţi în urma grupului.

În caz de accident solicitaţi ajutor prin apel la 112 specificând următoarele:

– datele de identificare ale persoanei care anunţă;

– ce s-a întâmplat;

– câte persoane au nevoie de ajutor;

– unde sunt persoanele aflate în dificultate;

– când s-a produs accidentul.

Jandarmii montani atrag atenţia şi asupra respectării prevederilor legale referitoare la amenajarea, omologarea, întreţinerea şi exploatarea pârtiilor şi traseelor de schi pentru agrement, aşa cum sunt reglementate de HG 263/2001 republicată. În acest sens, recomandă cetăţenilor să nu folosească, fără drept, pe pârtiile ori traseele de schi pentru agrement automobile, tractoare sau orice alt tip de vehicul, să nu coboare pe pârtiile sau traseele de schi pentru agrement, utilizând sănii, dispozitive improvizate sau alte materiale şi să nu acceadă pe pârtiile sau traseele de schi pentru agrement utilizând alt  echipament decât cel adecvat pentru practicarea schiului şi snowboardului deoarece pot fi sancţionaţi cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru prima situaţie şi cu amendă de la 25 la 200 lei pentru celelalte două.

Cetăţenii pot apela jandarmii montani atât la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 cât şi direct, la următoarele numere: Postul de Jandarmi Montan Arieşeni – 0258779022; Postul de Jandarmi Montan Şugag – 0258746061.”

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate