Actualitate
JOI: Concert CARITABIL de colinde, în Piața Cetății. Albaiulienii, invitați să facă o bucurie copiilor de la Așezământul „Sf. Vasile” cel Mare
Spiritul Crăciunului, ce deja a cuprins oraşul Alba Iulia, ne face să fim mai buni și să ne gândim la semenii noștri mai nevoiași. Tocmai pentru a-i ajuta pe cei care în această perioadă au nevoie mai mult ca oricând să simtă că sunt iubiți, Piața Cetății din Alba Iulia va fi joi, 15 decembrie, de la ora 19.00, gazda unui mic concert caritabil.
Căsuța cu Clătite a lui Moș Crăciun va aduce un grup de colindători care să-i întâmpine pe cei care vor să dea o mână de ajutor celor 13 suflete de la Așezământul „Sf. Vasile” cel Mare din Alba Iulia.
Pentru că nimic nu se compară cu bucuria de a dărui, albaiulienii sunt invitați joi să vină în ajutorul copiilor nevoiași din oraș.
Piața Cetății va fi locul de întâlnire pentru cei care vor să facă o bucurie, iar ca răsplată vor primi vestirea Crăciunului cu un concert de colinde susținut de Corul Floare de Mai și de copiii de la Așezământul „Sfântul Vasile”.
În fața scenei va fi amplasată și o urnă în care cei care doresc pot dona ceea ce cred ei că ar avea nevoie cei 13 copii de la centru. De asemenea, pot lăsa donații la Căsuța cu Clătite din Piața Cetății.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News