Actualitate
JOI: Conferinţa regională ADR Centru la Alba Iulia privind finalizarea implementării Programului Operaţional Regional
Aproape 125% din bugetul nerambursabil, în valoare de peste 480 milioane euro, alocat Regiunii Centru prin POR 2007-2013, a fost contractat și circa 70% din aceste fonduri sunt deja investite în regiune și restituite beneficiarilor. Acestea sunt rezultatele programului REGIO în cei opt ani și jumătate de implementare și sunt temele principale pe care Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru le propune, în 3 decembrie 2015, în cadrul Conferinţei regionale privind definitivarea implementării Programului Operaţional Regional la nivelul Regiunii Centru. Evenimentul va prezenta participanților obiectivele deja finalizate și impactul milioanelor de euro absorbite deja pentru dezvoltare și reducerea decalajelor economice din cele șase județe din centrul țării.
Conferința Regională privind stadiul implementării Programului Operațional Regional la nivelul Regiunii Centru va fi organizată joi, 3 decembrie 2015, în Sala de conferințe a Hotelului Parc din Alba Iulia, începând cu ora 10.30.
Pe parcursul conferinței participanții vor urmări ce proiecte au fost implementate în zona metropolitană Brașov, unde s-a dezvoltat infrastructura socială, rutieră și unde siguranța populației a fost pusă de municipalitate pe primul plan, precum și impactul fondurilor REGIO pentru centrele urbane în municipiul Alba Iulia, unde investițiile au fost concentrate pentru valorizarea Cetății și creșterea mobilității cetățenilor, dar și pentru domeniul turismului și cel social.
Reprezentanții județului Mureș vor expune modul în care fondurile Regio au sprijinit implementarea proiectelor locale de dezvoltare, iar delegații municipiului Sibiu vor vorbi despre rolul fondurilor nerambursabile în modernizarea centrului vechi al orașului. Din județul Harghita vor veni informații privind schimbările aduse în infrastructura publică, în timp ce reprezentanții județului Covasna vor vorbi despre experiența lor în gestionarea unor proiecte diverse, finanţate din fonduri Regio și dedicate investițiilor în infrastructură, fie ea rutieră, sau social, dar și pentru dezvoltare economică.
Un punct distinct îl va constitui prezentarea exemplului de succes al Dino Parc de la Râșnov, o investiție care și-a depășit toți indicatorii propuși, datorită utilizării eficiente a fondurilor nerambursabile. În acest an, vom avea și o scurtă intervenție referitoare la rolul nostru și valoarea adăugată pe care o aducem procesului de dezvoltare regională, inclusiv la nivel european, cum putem să ne implicăm în dezvoltarea internațională și cum contribuim fiecare la atingerea scopurilor globale.
Pe baza prezentării privind noile resurse – adică peste 820 milioane euro alocați prin POR 2014-2020 – pentru dezvoltare prin investiţii direcţionate spre dezvoltarea economică și incluziune socială, dezvoltare urbană și eficienţă energetică participanții vor dezbate noile oportunități de finanțare. Alte puncte interesante completează agenda acestei importante conferințe, prin care ADR Centru marchează închiderea POR 2007-2013 și demararea noului program de finanțare în Regiunea Centru.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News