Administrație
Consilierii județeni au supus la vot 24 de proiecte de hotărâre. Vezi ordinea de zi a ședinței
Consilierii județeni din Alba s-au reunit joi, 26 iulie, în ședință ordinară, pentru a vota mai multe proiecte de hotărâre. Pe ordinea de zi s-a regăsit constatarea încetării de drept a mandatului de consilier al lui Sorin Bumb, care a obţinut funcţia de administrator public al judeţului Alba și validarea unui alt consilier, Ioan Oltean (PDL), alocarea unor sume de bani pentru sprijinirea activităților sportive, dar și rectificarea bugetului general al județului. De asemenea, au fost supuse aprobării majorarea capitalului social al PIC Cugir și susținerea cu bani a unor programe de dezvoltare. În total, consilierii au avut de votat 24 de proiecte de hotărâre.
ORDINEA DE ZI:
1. Proiect de hotărâre privind constatarea încetării de drept a unui mandat de consilier judeţean. Iniţiator: Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba
2. Proiect de hotărâre privind validarea unui mandat de consilier judetean. Iniţiator: Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba
3. Proiect de hotărâre privind modificarea componenţei Comisiei de specialitate – sănătate şi protecţie socială. Iniţiator: Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba
4. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Judeţean Alba. Iniţiator: Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba
5. Proiect de hotărâre privind împuternicirea preşedintelui Consiliului Judeţean Alba să încheie cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Acordul pentru punerea în aplicare a Planului anual european de distribuţie de ajutoare – produse alimentare. Iniţiator: Alin Florin Cucui, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Alba
6. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Alba nr. 245/2011 privind desemnarea reprezentanţilor Judeţului Alba în Consiliul de Administraţie al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Centrul Transilvaniei”. Iniţiator: Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba
7. Proiect de hotărâre privind aprobarea trecerii din domeniul public în domeniul privat al Judeţului Alba a unor construcţii aparţinând imobilului situat în Municipiul Alba Iulia, Str. Decebal nr. 20, în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării acestora. Iniţiator: Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba
8. Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii termenului contractelor de închiriere de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia a unor bunuri – spaţii cu suprafaţa totală de 9 mp, în unele imobile aflate in administrarea acestei unităţi sanitare. Iniţiator: Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba
9. Proiect de hotărâre privind aprobarea Acordului de cooperare pentru aplicarea Proiectului de interes public judeţean „Creşterea eficienţei intervenţiilor medicale de urgenţă calificată în Judeţul Alba”, încheiat între Consiliul Judeţean Alba şi Inspectoratul pentru situaţii de urgenţă „Unirea” al Judeţului Alba. Iniţiator: Dumitrel Ion, preşedintele Consiliului Judeţean Alba
10. Proiect de hotărâre privind aprobarea Înţelegerii de Cooperare între Judeţul Alba, România) şi Raionul Ialoveni (Republica Moldova). Iniţiator: Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba
11. Proiect de hotarare privind aprobarea încheierii Acordului de asociere între Judeţul Alba şi Oraşul Zlatna, în vederea înfiinţării Centrului de Informare – Dezvoltare Turistică. Iniţiator: Ion Dumitrel
12. Proiect de hotarare privind aprobarea Regulamentelor de organizare a sesiunilor de depunere a proiectelor de management pentru instituţiile de cultură din subordinea Consiliului Judeţean Alba. Iniţiatori: Simion Creţu, Ioan Fulea, Ion Marincaş, Dorin Gheorghe Sandea – consilieri judeţeni
13. Proiect de hotărâre privind constituirea Comisiilor de examinare a proiectelor de management pentru unele instituţii de cultură din subordinea Consiliului Judeţean Alba. Iniţiatori: Simion Creţu, Ioan Fulea, Ion Marincaş, Dorin Gheorghe Sandea, consilieri judeţeni
14. Proiect de hotărâre privind aprobarea conturilor de execuţie ale bugetului local al Judeţului Alba, bugetului creditelor interne şi bugetelor instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau partial din venituri proprii, pentru trimestrul II al anului 2012. Iniţiator: Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba
15. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Alba nr. 20/26.01.2012 privind repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Alba a sumelor pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi pentru susţinerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală şi a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adaugată pentru drumuri judeţene şi comunale, pe anul 2012. Iniţiator: Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba
16. Proiect de hotărâre privind aprobarea suplimentării cotizaţiei Judeţului Alba la Asociaţia „Clubul Sportiv de Volei Alba-Blaj”, pe anul 2012. Iniţiatori: Ioan Florea, Ion Marincaş, Ioan Fulea, Dumitru Fulea, consilieri judeţeni
17. Proiect de hotărâre privind acordarea unei subvenţii Clubului Sportiv „Universitatea” Alba Iulia în vederea susţinerii activităţii competiţionale. Iniţiator: Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba
18. Proiect de hotărâre privind aprobarea Actului Adiţional nr. 1 la Acordul de asociere a Judeţului Alba, prin Consiliul Judeţean Alba, cu Asociaţia Judeţeană de Fotbal Alba pentru realizarea activităţilor din campionatul Ligii a IV-a, a celui judeţean şi a competiţiilor de copii şi juniori. Iniţiatori: Ioan Florea, Ion Marincaş, Ioan Fulea, Dumitru Fulea, consilieri judeţeni.
19. Proiect de hotărâre privind majorarea capitalului social al Societăţii Comerciale „Parcul Industrial Cugir” S.A. Iniţiator: Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba.
20. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii nr. 21/26.01.2012 privind constituirea şi utilizarea excedentului bugetului local în anul 2012, cu modificările ulterioare. Iniţiator: Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba
21. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al Judeţului Alba, bugetului propriu al Judeţului Alba, bugetului creditelor interne şi a bugetelor instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii, pe anul 2012. Iniţiator: Dumitrel Ion, preşedintele Consiliului Judeţean Alba.
22. Proiect de hotărâre pentru completarea Hotărârii Consiliului Judeţean Alba nr. 91/2012 privind repartizarea subvenţiilor şi a altor surse de la bugetul de stat către bugetele locale, pe unităţi administrativ-teritoriale, pe anul 2012. Iniţiator: Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba
23. Proiect de hotărâre privind aprobarea Programului „Primul Ghiozdan” în vederea susţinerii învăţământului şcolar din Judeţul Alba. Iniţiatori: – Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba. Florin Claudiu Roman, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Alba, Ion Marincaş, consilier judeţean, Ioan Florea, consilier judeţean
24. Proiect de hotărâre privind completarea Hotărârii Consiliului Judeţean Alba nr. 8/26 ianuarie 2012. Iniţiator: Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News