Actualitate
JOI: Lansare de carte, la Biblioteca „Avram Iancu” din Cîmpeni. „Alba – o istorie în date”, volume semnate de Ioan Bâscă
Joi, 25 august, începând de la ora 11.00, la Biblioteca Orășenească „Avram Iancu” din Cîmpeni va avea loc lansarea volumelor „Alba – o istorie în date”, semnate de istoricul Ioan Bâscă.
Cartea reunește aproximativ 12.000 de date, fapte și evenimente legate de spațiul acesta numit Alba și așezate cronologic, începând cu anul 60.000 î. Hr., de când datează „omul de la Vârtop”, un neanderthalian, a cărui urmă plantară a rămas întipărită în peștere din Apuseni, până în 30 iunie 2015.
Lucrarea se adresează unor largi categorii de iubitori ai istoriei, dar și elevilor, studenților și cadrelor didactice.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Biblioteca Județeană ”Lucian Blaga„ Alba, Biblioteca Orășenească „Avram Iancu” Cîmpeni, Societatea „Avram Iancu” – filiala Cîmpeni și Asociațiunea ASTRA – Despărțământul Cîmpeni.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News