Connect with us
Advertisement

Actualitate

JOI: Posibilă furtună magnetică pe Terra, în urma unei explozii solare

Publicat

O furtună magnetică puternică ar putea afecta Pământul, mâine, după ce observatoare solare au detectat o emisie importantă de masă coronală pe Soare. Norul de plasmă se îndreaptă spre Terra şi ar putea provoca în 22 august tulburări geomagnetice.

Centrul de Prognoză a Climei Spaţiale al Administraţiei Naţionale Oceanice şi Atmosferice (NOAA) din SUA a constatat deja producerea unor schimbări în apropierea Pământului – concentraţia de protoni în atmosfera terestră a început să crească, în timp ce indicele de tulburări geomagnetice Kp a crescut până la nivelul 4, nivel ce precede o furtună magnetică. Indicele Kp exprimă activitatea geomagnetică, pe o scară de la 1 la 9. Un indice de minimum 5 semnifică o furtună geomagnetică de mică putere.

Explozia solară a fost înregistrată marţi, iar viteza norului de plasmă este de aproximativ 917 kilometri pe secundă, obişnuită pentru astfel de emisii.

Expertul rus Serghei Bogacev, de la Laboratorul de astronomie cu raze X de pe lângă Institutul de fizică a Soarelui Lebedev din Moscova (FIAN) susţine însă că perturbaţiile nu au legătură cu explozia solară semnalată, ci “este impactul găurii coronale – o zonă cu un câmp magnetic mare şi vânt solar de mare viteză, care apar din timp în timp pe soare”, indicând că gaura respectivă a apărut pe soare în luna iunie şi de fiecare dată când ajunge la linia “Soare-Pământ” apar tulburări geomagnetice.

Sursa: realitatea

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement