Actualitate
JOI: Sesiune de informare a angajatorilor privind încadrarea în muncă a străinilor, la ITM Alba
Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Alba, împreună cu inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba, vor desfăşura la data de 17 mai, începând cu ora 11:00, o sesiune de informare a angajatorilor care au angajaţi cetățeni străini sau care sunt interesaţi în acest demers, cu privire la condiţiile în care străinii pot presta activităţi lucrative pe teritoriul României, precum și drepturile şi obligaţiile ce le revin în calitate de angajatori.
Scopul acestui demers este de a crește gradul de informare și conştientizare în rândul angajatorilor, persoane fizice sau juridice, cu privire la riscurile la care se se expun în situația nerespectării prevederilor legale privind angajarea sau detașarea unui cetățean străin în România. Totodată, se urmărește prevenirea și combaterea muncii ilegale a cetățenilor străini pe teritoriul țării noastre.
Activitatea se va desfășura la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba situat în municipiul Alba Iulia, strada Frederik Mistral, nr. 7, et. 3. În acest context, angajatorii interesaţi, de pe raza judeţului Alba, sunt aşteptaţi la data şi ora sus menţionată, pentru dezbatere.
Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, împreună cu Inspectoratul Teritorial de Muncă vor continua organizarea unor astfel de campanii pe linia combaterii muncii ilegale, solicitând cetăţenilor străini şi angajatorilor să respecte reglementările legislației în vigoare referitoare la angajarea în muncă a străinilor.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News