Actualitate
JOI: ”Urme în alb și negru. Anii 1848-1849 în Transilvania”. Documente de epocă expuse la Muzeul Unirii din Alba Iulia
La împlinirea a 170 de ani de la Revoluțiile pașoptiste din Europa, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, vă invită la expoziția ”Urme în alb și negru. Anii 1848-1849 în Transilvania”. Vernisajul are loc joi, 6 iunie, de la ora 12.00, la muzeu.
Este prezentată, în documente de epocă (gravuri, litografii, documente, cărți) și nu numai, perioada redeșteptării naționale a românilor ardeleni, de la jumătatea veacului al XIX-lea.
”Readucerea în actualitate a acelor vremuri, chiar și numai printr-o expoziție, nu poate fi decât de bun augur, pentru că Revoluțiile de la 1848-1849 au dat semnalul deșteptării naționalismului european, fiind cunoscute din acest motiv și sub denumirea de primăvara popoarelor. Deși înăbușite, revoluțiile pașoptiste au fixat pe termen lung obiectivul creării statelor naționale în Europa, obiectiv definitivat abia după Primul Război Mondial”, transmite Ionela Simona Mircea, muzeograf-curator.
Expoziția își așteaptă vizitatorii în perioada 6 iunie – 10 iulie.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News