Connect with us
Publicitate

ECONOMIE

Județul Alba, pe locul şase în topul creditelor restante. Media sumelor neramburasate pe cap de locuitor depășește 1.300 de lei

Publicat

Datele comunicate de BNR pentru sfârşitul lunii mai arătau că suma totală de restanţe la plata creditelor bancare, în ţară, se ridică la peste 24, 7 miliarde lei. Cei mai greu încercaţi par a fi locuitorii din Capitală, care au adunat 10 miliarde lei întârzieri la plată. Judeţul Alba are 432,25 milioane lei trecute ca restanţe de plată (cu întârzieri de cel puţin o zi), iar, luând în considerare populaţia de 327.224 locuitori, ar reveni o medie de 1.324 lei datorie pentru fiecare persoană din această zonă. Faţă de alte judeţe din ţară, Alba ar fi pe un loc şase, deci în prima parte a topului datornicilor din ţară.

Lipsa resurselor financiare este din ce în ce mai evidentă şi puternic resimţită atât de persoanele fizice care nu mai reuşesc să-şi plătească creditele contractate, cât şi de firmele care se zbat într-un context în continuă schimbare, atât din punct de vedere al condiţiilor de piaţă şi fluctuaţiei cursului valutar, cât şi al legislaţiei. Judeţul Alba a ajuns să acumuleze datorii la credite în bănci de 432,5 milioane lei, respectiv o medie de 1.234 lei pe cap de locuitor. Dacă situaţia nu este atât de grea pe cât se dovedeşte în Ilfov şi Bucureşti, unde  restanţele ajung la 4.915 lei pentru fiecare locuitor, suma totală fiind de 10 miliarde lei, judeţul Alba se menţine în limitele unei medii pe ţară de 1.300 de lei restanţe „per capita”.

Clujul este o a doua zonă cu datorii importante acumulate la bănci: suma totală a restanţelor, la sfârşitul lunii mai era de 1,26 miliarde lei. La fel, Timişul, Braşovul şi Constanţa sunt înregistrate cu valori apropiate, de 1,06 miliarde lei, 852,7 milioane lei şi 801,4 milioane lei. Suma restantă din Alba, de peste 400 de milioane lei este mai apropiată de cea din judeţul Sibiu, de 592,8 milioane lei, însă datoriile ce revin fiecărui locuitor, în medie, sunt mai mari: de 1.576 lei.

Din punctul de vedere al datoriilor calculate pe cap de locuitor, în urma judeţului Alba pot fi trecute, pe locurile 7, 8, 9 şi 10 zonele Sălaj, Constanţa, Galaţi, şi Bihor, cu sume între 1.290 şi 1.195 lei.

Foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax