Judecătoarea Ionela Tudor de la Curtea de Apel (CAB) București, cea care a motivat, anul trecut, prin nevoia de stabilitate politică a țării, controversata decizie de stopare a analizei doctoratului deținut de premierul Nicolae Ciucă, a beneficiat de o avansare rapidă.

Publicitate

În urmă cu câteva săptămâni, aceasta a fost numită șefă a unei secții nou-înființate de la CAB, în condițiile în care a devenit magistrat cu drepturi depline la această instanță în octombrie 2022, au declarat pentru G4Media.ro surse din sistemul judiciar.

Într-un răspuns pentru publicația menționată se menționează că ”până la acest moment nu a fost definitivat statutul de funcții aferent, astfel încât nu a fost numit un președinte al acestei secții.”

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Totuși, jurnaliștii nu s-au lăsat. Un reporter G4Media.ro a sunat la unul dintre numerele de telefon ale instituției, și, erijându-se în referent al unei instituții publice care trebuie să trimită o adresă, a solicitat să-i fie comunicat ”numele doamnei sau domnului șef secție a X-a”.

Răspunsul celui care a răspuns a fost: ”Tudor Ionela”.

Foto: Pixabay