Eveniment
Judecătoria Alba Iulia SUSPENDĂ judecarea cauzelor aflate pe rol. Hotărâre a adunării generale a judecătorilor
Adunarea generală a judecătorilor din cadrul Judecătorie Alba Iulia a hotărât miercuri că eliminarea pensiilor de serviciu afectează independența Justiției și a decis organizarea unei acțiuni de protest constând în suspendarea judecării cauzelor aflate pe rolul instanței, cu excepția cauzelor cu caracter urgent. Măsura intră în vigoare joi, 23 ianuarie 2020.
Potrivit unui comunicat al instituției, în susținerea acestei hotărâri, judecătorii au avut în vedere mai multe argumente legislative din dreptul intern și din dreptul comparat al statelor europene. ab24
”Edificatoare în acest sens este jurisprudența Curții Constituționale a României care în decizia nr. 873/2010 a reținut că principiul independenței Justiției apără pensia de serviciu a magistraților ca parte integrantă a stabilității financiare a acestora, în aceeași măsură cu care apără celelalte garanții ale acestui principiu” se arată într-un comunicat de presă transmis redacției.
Comunicatul întreg al Judecătoriei Alba Iulia poate fi vizualizat aici.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News