Eveniment
Judecătoria Sebeș se mută: Unde se vor ține procesele. A fost stabilită organizarea etapizată a activităţii de relocare a sediului

Judecătoria Sebeș se mută: a fost stabilită organizarea etapizată a activităţii de relocare a sediului, au transmis miercuri, reprezentanții instituției. Reamintim că clădirea sediului Judecătoriei Sebeș va fi reabilitată și mandardată printr-o investiție de peste câteva milioane de lei.
Reprezentanții instituției au transmis că până la data de 20.07.2025 inclusiv, activitatea Judecătoriei Sebeş se va desfăşura la sediul din Municipiul Sebeş, B-dul Lucian Blaga, nr. 47, judeţ Alba, urmând a fi soluţionate doar cauzele deja fixate, precum şi cele cu caracter urgent.
Începând cu data de 21.07.2025 activitatea Judecătoriei Sebeş se va desfăşura la imobilul din Municipiul Sebeş, str. Parcul Arini, nr. 1, judeţ Alba.
Potrivit proiectului, la demisol urmează să fie amenajate două celule pentru deținuți, arhiva, grupuri sanitare, un spațiu pentru depozitare și nu spațiu tehnic/centrală termică.
La parter vor fi amenajate registratura, o sală de judecată, birouri pentru grefieri, un birou pentru președinte, sala pașilor pierduți, o cameră pentru avocați și arhiva curentă.
La mansardă se propune amenajarea a șapte birouri, o cameră de consiliu, grupuri sanitare și o sală de mese.
Judecătoria Sebeș se mută: comunicatul instituției
”Având în vedere că în prezent se află în derulare contractul de achiziție publică de lucrări nr. 4620/IIA/39/21.05.2025 având ca obiect executarea lucrărilor la obiectivul de investiții ”Lucrări de intervenție, consolidări, reabilitări termice, mansardare la Judecătoria Sebeș”;
Faţă de Hotărârea nr. 173/11.06.2025 a Consiliului Local Sebeş prin care s-a aprobat darea în folosinţă gratuită Tribunalului Alba, în vederea desfăşurării activităţii Judecătoriei Sebeş, a imobilului situat în Municipiul Sebeş, str. Parcul Arini, nr. 1.
Prin prezenta, vă informăm că prin Decizia nr. 74/C.P./18.06.2025 emisă de preşedintele Tribunalului Alba a fost stabilită organizarea etapizată a activităţii de relocare a sediului Judecătoriei Sebeş, după cum urmează:
- Până la data de 20.07.2025 inclusiv activitatea Judecătoriei Sebeş se va desfăşura la sediul din Municipiul Sebeş, B-dul Lucian Blaga, nr. 47, judeţ Alba, urmând a fi soluţionate doar cauzele deja fixate, precum şi cele cu caracter urgent;
- Începând cu data de 21.07.2025 activitatea Judecătoriei Sebeş se va desfăşura la imobilul din Municipiul Sebeş, str. Parcul Arini, nr. 1, judeţ Alba.
Programul de lucru cu publicul la Compartimentele Arhivă şi Registratură ale Judecătoriei Sebeş, în perioada 18.06.2025 – 31.08.2025 este de luni până vineri: între orele 08:00 – 10:00.
Recomandăm transmiterea actelor de procedură prin e-mail, fax, servicii poştale ori de curierat. Studierea dosarelor se va efectua exclusiv în format electronic, utilizându-se aplicația electronică a dosarului (prin accesarea http://tribunalulalba.ro/).
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și adresăm rugămintea justițiabililor, avocaților și altor persoane implicate în cauzele aflate pe rolul instanței să manifeste înțelegere în acest sens”.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News