Cosmin N., un bărbat în vârstă de 55 de ani, din Alba Iulia, va sta următorii 11 ani după gratii, fiind condamnat definitiv pentru viol și agresiune sexuală. 

Victimă în acest caz șocant a fost fiica concubinei sale, care a fost agresată sexual și violată, de la vârsta de 12 ani, în perioada 2021-2025 de către bărbat.

Publicitate

Totuși, acesta va sta cu doi ani mai puțin în închisoare, după ce magistrații Curții de Apel Alba Iulia, i-au admis apelul. Condamnat în primă instanță, la Judecătoria Alba Iulia, la 13 ani de închisoare cu executare, bărbatul nu a fost de acord cu pedeapsa primită și a mers în apel, la instanța superioară.

Publicitate

În data de 30 iunie 2026, magistrații Curții de Apel Alba Iulia au dat o decizie definitivă.

Bărbatul a fost arestat preventiv în data de 12 mai 2025. Atunci procurorii l-au pus sub acuzare pentru infracțiunile de viol și agresiune sexuală asupra unei minore.

Publicitate

La momentul arestării s-a reținut că ”în perioada 2021 – martie 2025, profitând de vârsta fragedă a victimei, de 12 ani la data primelor acte de natură sexuală, dar şi de relaţia apropiată cu persoana vătămată minoră, aceasta fiind fiica concubinei sale, inculpatul, în vârstă de 55 de ani, a întreținut un act sexual oral cu aceasta, iar în alte ocazii a atins-o în zonele intime”, au transmis procurorii la momentul arestării preventive.

Pe 30 iunie 2026, la un an de la momentul arestării preventive, bărbatul a fost depus la Penitenciarul Aiud pentru executarea pedepsei.

Publicitate