Connect with us
Publicitate

Actualitate

Judecătorii vor avea „Ghid de bune practici” pentru reducerea diferenţelor de apreciere ale magistraţilor în dosare

Publicat

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va publica un „Ghid de bune practici”, pentru a se putea reduce diferenţele de apreciere ale judecătorilor în dosare asemănătoare ori în aceleaşi dosare. Anunţul a fost făcut de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Andrei Bordea.

„ÎCCJ este pe punctul de a finaliza un ghid pentru anumite fapte, pentru anumite prejudicii. Uneori constaţi anumite vinovăţii şi nu le poţi dovedi, alteori ai circumstanţele care te fac să iei alte hotărâri decât cea pe care ai luat-o cu câteva zile înainte. Totul depinde numai de aprecierea judecătorului. Dar şi independenţa judecătorului are riscurile ei. În momentul în care eşti prea independent, rişti să ieşi dintr-un cadru de normalitate. Tocmai de aceea, independenţa trebuie văzută cu mai multe nuanţe, iar critica asupra unei hotărâri judecătoreşti trebuie nuanţată şi ea, depinde cine o face şi cu ce interese. Dacă este fără rea-credinţă, atunci trebuie acceptată”, a declarat Bordea.

Preşedintele CSM a subliniat, de asemenea, că se încearcă şi o eficientizare a instanţelor de judecată, urmând să se decidă care sunt instanţele ce nu mai pot funcţiona şi care nu.

„Constatăm o diferenţă mare de efort pe care fiecare judecător îl depune. Este, de exemplu, o judecătorie care are 2.200 de dosare pe judecător anual şi altele care au mai puţin de 300 de dosare pe an pe judecător. Volumul de muncă este diferit, dar salariul este acelaşi”, a declarat Bordea.

Potrivit preşedintelui CSM, la nivelul întregii ţări sunt propuse pentru desfiinţare 32 de instanţe, fiecare cu unul, doi sau trei judecători.

Sursa: mediafax

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate