Actualitate
Nici alb, nici negru: Județul Alba, în zona gri a economiei românești. Ocupă locul 21 în ierarhia județelor cu cea mai mare cifră de afaceri

Companiile înregistrate în Bucureşti generează 35% din cifra de afaceri totală a firmelor din România şi adună 32% din numărul total de angajaţi din mediul de business. Capitala şi alte nouă judeţe (precum Ilfov, Argeș, Timiș, Cluj, Brașov, Prahova, Constanța, Bihor și Sibiu) sunt singurele „centre“ din România unde cifra de afaceri a companiilor depăşeşte 5 miliarde de euro anual, în timp ce alte zece judeţe nu reuşesc „să adune“ un business de 1,5 miliarde de euro, arată o analiză a ZF pe baza datelor de la Registrul Comerţului Cu o rată a şomajului de peste 10%, un salariu mediu net care nu ajunge la 1.400 de lei, cu mai puţin de 30.000 de angajaţi şi o cifră de afaceri mai mică de 1,5 mld. euro în companii, judeţe precum Mehedinţi, Botoșani sau Vaslui nu contează în economia românească.
„Peste tot în lume există regiuni mai bogate şi mai sărace, există o economie polarizată, dar mai există şi strategii de ţară şi la nivel de regiuni. La noi însă nimănui nu-i pasă. Primarii, prefecţii sau şefii consiliului judeţean au viziuni limitate şi sunt preocupaţi de „câţi bani avem de cheltuit şi cum putem să-i cheltuim“ şi nu de atragerea de investiţii“, a explicat Matei Păun, unul dintre investitorii din România.
Companiile cu sedii în Bucureşti generează o treime din businessul local, iar podiumul este completat de Ilfov şi Argeş – economie dominată de Dacia. Importanţa unei companii mari, de talia Dacia, în structura economică a unui judeţ se va vedea în 2013 şi în datele statistice ale Doljului, unde Ford a ajuns la 2 mld. euro potrivit datelor ZF, rezultat care va sălta şi judeţul în top zece economii locale ale României.
De asemenea, „sunt judeţe în România, cum este Clujul de exemplu, unde economia pulsează, unde se întâmplă lucruri. Clujul s-a dezvoltat, a atras departamente de back-office ale unor multinaţionale, se extinde mult în IT, simţi că oraşul funcţionează din punct de vedere economic”, a transmis Aliz Kosza, unul dintre executivii care anii trecuți a condus marile companii din România.

„Infrastructura e cheia pentru a atrage investiţii într-o anumită zonă. Niciun investitor nu vine să facă o fabrică dacă ulterior îi ia câteva zile să transporte produsele către o altă ţară“, mai spune Kosza.
Datele transmise ZF de către Registrul Comerţului arată că peste 620.000 de companii erau înregistrate în 2012 în judeţele din România, iar cifra lor de afaceri era aproape de 230 mld. euro. În aceste firme lucrau peste 4 milioane de salariaţi.
Sursa/foto: zf.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News