Connect with us
Advertisement

Actualitate

Judeţul Alba primeşte peste 20.000 de lei de la Guvern, pentru reparaţii la sedii afectate de furtuna de duminică. Obiectivele vizate

Publicat

acoperis prabusit ocna mures9 Judeţul Alba primeşte peste 20.000 de lei de la Guvern pentru reparaţii după furtuni.

Suma de 6000 de lei este alocată de Guvern pentru repararea acoperişului spitalului din Abrud, doborât de vijelia puternică de duminică după-amiaza.

Alţi 15.000 de lei vor ajunge, prin Ministerul Afacerilor de Interne, pentru înlăturarea daunelor produse unor sedii de poliție. Cu aceşti bani se vor face reparaţii la sediul IPJ Alba, Secţia de Poliţie Baia de Arieş şi posturile de poliţie Râmeţ şi Hopârta.

De asemenea, se vor acoperi cheltuieli pentru trei mijloace tehnice.

La nivel naţional, au fost alocate peste 36 milioane lei pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse de furtuni, printr-o hotărâre adoptată în ședința de joi. Vor fi reparate sau refăcute 16 spitale, 23 de dispensare, Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara, 251 de școli și grădinițe, sedii de poliție, unități de cult.

Autoritățile locale din 10 județe vor primi suma de 29,816 milioane lei pentru achitarea cheltuielilor urgente necesare pentru realizare de reparații și refaceri pentru grădinițe, școli, muzee, unități spitalicești și alte clădiri și construcții aparținând administrațiilor locale.

Suma va fi împărțită astfel:

– județul Maramureș – 9,468 milioane lei

– județul Bihor – 8,728 milioane lei

– județul Arad – 4,946 milioane lei

– judelul Timiș – 2,24 milioane lei.

– județul Sălaj – 1,634 milioane lei

– județul Cluj – 1,384 milioane lei

– județul Bistrița-Năsăud – 1,055 milioane lei

– județul Hunedoara – 218.000 lei

– județul Caraș-Severin – 137.000 lei

– județul Alba –  6.000 lei (pentru repararea acoperişului spitalului din Abrud)

Prin aceeași Hotărâre de Guvern se alocă suplimentar 1,585 milioane lei la bugetul Ministerului Afacerilor Interne și 170 de mii de lei la bugetul Ministerului Sănătății, iar bugetul Secretariatului General al Guvernului a fost suplimentat cu circa 4,458 milioane lei, sume ce vor fi folosite pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse de furtuni.

Banii alocați Ministerului Afacerilor Interne vor fi folosiți pentru înlăturarea daunelor produse unor posturi de poliție, sedii ale inspectoratelor de poliție, inspectorate pentru situații de urgență, ale jandarmeriei, secții de poliție, de pompieri, alte imobile și mijloace tehnice aflate în administrarea acestora. Pe județe, suma de 1,585 milioane lei alocată suplimentar Ministerului Afacerilor Interne va fi distribuită după cum urmează: 1,109 milioane lei pentru județul Timiș, 188.000 lei pentru județul Arad, 109.000 lei pentru județul Maramureș, 65.700 lei pentru județul Cluj, 47.000 lei pentru județul Sălaj, 40.300 lei pentru județul Bihor, 15.000 lei pentru județul Alba, 5.000 de lei pentru județul Satu Mare, 4.500 lei pentru județul Hunedoara și 1.000 de lei pentru județul Bistrița-Năsăud.

Cei 170.000 de lei alocați suplimentar Ministerului Sănătății vor fi utilizați pentru repararea acoperișului Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara.

Suma de 4,458 milioane lei alocată suplimentar Secretariatului General al Guvernului este destinată lucrărilor de reparații și refacere a unor lăcașuri de cult din județele Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin și Hunedoara.

Banii se alocă din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului. Pentru asigurarea sumelor necesare, se suplimentează cu 16,829 milioane lei Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2017

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement