Actualitate
Kaufland și Universitatea 1 Decembrie 1918 lansează în premieră programul de Studiu Dual Universitar în Logistica Operațională (P)

București, 22 iulie 2025 – Kaufland România, în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, lansează în premieră în România programul de Studiu Dual Universitar în Logistica Operațională în cadrul Facultății de Științe Economice – un proiect educațional cu structură aplicată, care îmbină pregătirea academică oferită prin cursurile universitare cu formarea practică desfășurată direct în companie, încă din timpul studiilor.
Programul, primul de acest fel din România, oferă tinerilor oportunitatea de a obține o diplomă de licență în domeniul logisticii operaționale, beneficiind în același timp de experiență profesională concretă într-una dintre cele mai mari companii de retail din țară.
Studenții admiși în cadrul programului vor alterna cursurile teoretice, desfășurate la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, cu învățământul prin muncă la Centrul Logistic Kaufland din Turda.
„Acest parteneriat deschide o etapă importantă și mult așteptată pentru Kaufland România, prin care avem posibilitatea de a ne implica activ în formarea viitorilor profesioniști.
Totodată, vine în completarea misiunii noastre de a susține dezvoltarea generațiilor viitoare în domenii-cheie precum logistica, dar și ca răspuns la o nevoie directă de business.
Logistica este un pilon strategic în buna funcționare a companiei și în asigurarea aprovizionării eficiente a magazinelor Kaufland din întreaga țară.
Considerăm că un angajator responsabil este și un partener în educație, de aceea, ne bucurăm să le oferim studenților un cadru concret în care pot învăța, lucra și evolua profesional, familiarizându-se în același timp cu valorile și cultura organizației.” – Estera Anghelescu, Director Recrutare & Brand de Angajator, Kaufland România.
Formare academică și practică, în paralel
Studiile se desfășoară pe o durată de 3 ani, în regim dual, astfel încât 50% din formare are loc în cadrul universității, unde studenții dobândesc cunoștințe teoretice fundamentale, iar 50% are loc în mediul economic real, la Centrul Logistic Kaufland Turda, o platformă logistică modernă și semi-automatizată, care le oferă participanților ocazia de a aplica ceea ce învață la cursuri.
Centrul Logistic Kaufland Turda se întinde pe o suprafață de 98.000 mp și deservește magazinele din nord-vestul, nordul și centrul țării. Acesta include și o hală automatizată de peste 7.000 mp, cu o capacitate de stocare de peste 30.000 de europaleți, gestionați complet electronic.
„În cadrul centrelor noastre logistice, eficiența, inovația și responsabilitatea sunt esențiale. Prin acest program, investim direct în formarea celor care, în viitor, vor coordona operațiunile esențiale pentru buna funcționare a lanțului de aprovizionare. Este un parteneriat strategic, cu impact real și pe termen lung.
Activitatea din centrul nostru logistic este supravegheată de experți în logistică și tehnologie, iar viitorii profesioniști formați prin acest program vor juca un rol-cheie nu doar în monitorizarea, întreținerea și optimizarea echipamentelor, ci și în coordonarea echipelor și în luarea deciziilor operaționale esențiale.
Prin acest program, studenții vor dobândi atât competențe tehnice, cât și abilități de management și leadership, necesare pentru a asigura un flux de lucru constant, eficient și bine organizat în centrele noastre logistice.” – Dan Dehenes, Director Executiv Logistică, Kaufland România.
Primul program de acest tip din învățământul superior românesc
Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia este prima instituție de învățământ superior din România care introduce logistica operațională în regim dual universitar.
„Suntem conștienți de transformările profunde prin care trece piața muncii și de necesitatea ca sistemul educațional să se adapteze pentru a rămâne relevant atât pentru organizații, cât și pentru studenți.
Credem că mediul academic trebuie să păstreze un rol esențial în formarea viitorilor profesioniști, iar acest lucru este posibil prin colaborări solide cu actorii economici.
Programul de Logistică Operațională în regim dual răspunde direct acestor provocări, oferind o formare aplicată care aliniază așteptările studenților cu cerințele reale ale angajatorilor.
Este o inițiativă construită pe un model european de educație integrată, care aduce valoare tangibilă tuturor părților implicate.” – Prof. univ. dr. Daniel Metz, Prorector, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
Pe parcursul celor trei ani de studii, studenții beneficiază de un contract de studii pe toată perioada programului, alături de o bursă lunară oferită de Kaufland, care poate fi cumulată cu bursa acordată de stat.
În perioadele de practică, aceștia vor avea transport gratuit și masă asigurată de către Kaufland, precum și sprijin constant prin mentorat individualizat din partea specialiștilor companiei.
Participarea în program le oferă o experiență profesională valoroasă în domeniul logisticii, iar la final, studenții vor obține o diplomă de licentă recunoscută de Ministerul Educației și Cercetării. De asemenea, întreaga perioadă de practică este recunoscută ca vechime în muncă, oferindu-le un avantaj concret în debutul carierei profesionale.
La finalul programului, absolvenții pot ocupa roluri de Specialiști sau Manageri în arii specifice logisticii.
Înscrierile în program sunt deja deschise, iar aplicarea se realizează în două etape complementare:
Prima etapă are loc online, pe site-ul Kaufland, unde candidații pot completa formularul de înscriere, urmând să susțină un interviu cu echipa de recrutare și să participe la o vizită ghidată în centrul logistic și în campusul universitar pe data de 1 august 2025. C
ei interesați pot aplica direct pe platforma Kaufland, accesând linkul – https://cariere.kaufland.ro/jobs/student-in-cadrul-programului-universitar-dual-in-logistica-alba-iulia-387741.
În septembrie 2025, înscrierea în cadrul programului de licență se poate face pe site-ul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, accesând linkul de admitere dedicat: https://www.uab.ro/admitere/programe-de-studiu/facultatea-de-stiinte-economice/107-logistica-operationala-dual/.
Despre Kaufland România
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.600 de magazine în 8 țări, peste 157.000 de angajați și o rețea de 193 de magazine în România. În 2024, Kaufland România a primit pentru a șasea oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală.
Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață.
Obiectivul nostru este să aplicăm cele mai inovatoare tehnologii în domeniul retail, astfel încât clienții să se bucure de produse proaspete, la cel mai bun raport calitate-preț, prin promovarea sustenabilității și a produselor locale. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaufland.ro
Kaufland angajează la nivel național. Cei interesați pot aplica online, pe www.cariere.kaufland.ro – unde este disponibilă lista posturilor vacante, la numărul de telefon 021.9132 sau la biroul de informații din oricare magazin Kaufland.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News