Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Klaus Iohannis a devenit oficial PREȘEDINTE. A depus jurământul de investitură în Parlament și a preluat mandatul de șef al statului

Publicat

iohannis-kw Klaus Iohannis a depus jurământul de învestitură în funcţia de preşedinte al României, în şedinţa solemnă comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor. Iohannis a declarat, în discursul rostit în faţa Parlamentului, că este sunt recunoscător şi onorat de încrederea pe care cetăţenii i-au acordat-o alegându-l preşedinte şi a asigurat că va fi preşedintele tuturor românilor. Acesta a preluat apoi mandatul de șef al statului de la Traian Băsescu, duminică, 21 decembrie, la Palatul Cotroceni.

Ora 13:20 – Preşedintele Klaus Iohannis a primit Colanul de aur al Ordinului

Klaus Iohannis a primit, duminică, de la Traian Băsescu, în cadrul ceremoniei de la Palatul Cotroceni, Colanul de aur al Ordinului Steaua României, după care cei doi, împreună cu soţiile, au ciocnit un pahar de şampanie cu foştii şi viitorii consilieri prezidenţiali.

După ce a fost întâmpinat de garda de onoare, Klaus şi Carmen Iohannis au fost întâmpinaţi în Palatul Cotroceni de Traian şi Maria Băsescu.

Cei patru au intrat Sala Unirii, unde s-a intonat imnul naţionmal al României.

După intonarea imnului, Traian Băsescu i-a înmânat preşedintelui Iohannis Colanul de aur al Ordinului.

Apoi, cei doi, împreună cu soţiile, au ciocnit un pahar de şampanie cu foştii şi viitorii consilieri prezidenţiali.

Ora 13:05 – Iohannis a ajuns la Palatul Cotroceni

Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns, duminică, la Palatul Cotroceni, unde a fost întâmpinat garda de onoare.

Ora 12:15  – Iohannis susţine primul discurs în calitate de preşedinte al României

”Stau aici, în faţa dumneavoastră, conştient de miza acestui moment pentru viitorul României. Sunt recunoscător şi onorat de încrederea pe care cetăţenii României mi-au acordat-o cea de a fi preşedintele lor şi îi asigur că voi fi preşedintele tuturor românilor.”

”Sunt profund mişcat de dragostea de ţară care a stat în spatele participării la vot, de aspiraţia spre libertate şi proprietate a românilor.”

”Vă mulţumesc vouă, tuturor concetăţenilor mei, pentru că aţi arătat lumii întregi adevărata faţă a României. La 25 de ani după căderea comunismului aţi făcut încă o dată să triumfe democraţia şi participarea.”

”România lucrului bine făcut este angajamentul luat şi cu care pornesc pe acest drum.”

”Este nevoie de înţelegerea clară la nivelul întregii clase politice: nu există altă cale pentru România decât aceea a unei ţări eliberate de corupţie.”

”Vreau ca la final de mandat oamenii să vadă că am făcut legi durabile, instituţii solide. Trebuie să ne apucăm de treabă. Lucrurile nu se vor întâmpla peste noapte. La fiecare etapă vom avea de înfruntat capcane.”

”Mă bucur să constat că există deschiderea pentru a începe discuţiile pentru revizurea Constituţiei.”

”Cu toţii ne dorim o transformare profundă a României în ansamblul său. Schimbările de legislaţie sunt doar un pas. Trebuie schimbate şi mentalităţi. Vreau o Românie în care nu e timp de spectacol.  Îmi doresc o naţiune puternică.”

Ora 12.13 – Patriarhul Daniel susţine un discurs în faţa Parlamentului

Ora 12:10 – Iohannis a depus jurământul de învestitură în funcţia de preşedinte al României

Înainte de depunerea jurământului, preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a prezentat Hotărârea privind validarea alegerii preşedintelui României, în conformitate cu prevederile Legii privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi ale Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Ora 12.00 – Sedinţa comună solemnă a Senatului şi Camerei Deputaţilor a început cu intonarea imnului

Sedinţa comună solemnă a Senatului şi Camerei Deputaţilor dedicată ceremoniei de învestire a lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte al României a început, cu intonarea imnului naţional, preşedintele ales urmând să depună jurământul.

Iohannis a venit la sala de plen însoţit de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Klaus Iohannis a fost întâmpinat cu aplauze la intrararea în sală.

Şedinţa a fost deschisă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

În timpul intonării imnuului naţional, Klaus Iohannis a ţinut mâna în dreptul inimii.

La ceremonie asistă numeroşi invitaţi, între care foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, patriarhul Daniel, arhiepiscopul romano-catolic de Bucureşti Ioan Robu, principele Radu.

sursa: mediafax.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax