Actualitate
Klaus Iohannis, desemnat preşedinte interimar al Partidului Naţional Liberal. Candidatul unic al Dreptei la preşedinţie va fi ales până la 1 august
Klaus Iohannis a fost desemnat, luni, preşedinte interimar al PNL, în şedinţa Biroului Politic Naţional al partidului, după ce liderul Crin Antonescu a anunţat că se retrage din această funcţie. Iohannis ar fi cerut desfiinţarea funcţiei de prim-vicepreşedinte, pe care o ocupa anterior şi candidaturi uninominale pentru cele de vicepreşedinţi, în locul celor pe liste, de până acum.
Crin Antonescu a declarat sâmbătă că renunţă atât la conducerea partidului, cât şi la candidatura la prezidenţiale.
În urma unei întâlniri de luni între reprezentanţii PNL şi PDL, Klaus Iohannis şi Vasile Blaga au anunţat că doresc ca fuziunea dintre cele două partide să se realizeze rapid, iar desemnarea candidatului unic la Preşedinţie să se facă până cel târziu la 1 august.
A fost o discuţie scurtă şi foarte bună, am reconfirmat împreună că dorim o fuziune a partidelor noastre, dorim o fuziune între PNL şi PDL, cât de repede va fi posibil acest lucru”, a declarat Iohannis.
El a precizat că au fost convenite „comisii mixte de lucru” ale celor două partide, care să lucreze pe anumite domenii în perspectiva fuziunii.
„Cred că acest început în forţă arată determinarea noastră de a merge înainte pe această cale. Doar ca să nu uităm, vreau să reiau ideea cu candidat comun. A durat câteva secunde discuţia şi toată lumea a reconfirmat că noi şi credem şi partidele noastre doresc un candidat comun pentru prezidenţiale. Asta în cazul puţin probabil că nu reuşim fuziunea mai repede decât se pune discuţia cu candidatul la prezidenţiale”, a afirmat Iohannis.
De asemenea, preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat că, începând de luni, grupurile parlamentare ale PNL şi PDL vor lucra împreună.
„Vom lucra în comisii paritare, cea mai importantă de departe sarcină revine comisiei care să lucreze la Proiectul pentru România. Până la urmă, aici ne interesează alegerile prezidenţiale foarte mult, este adevărat, vom avea un singur candidat. Dar ne interesează un proiect pentru România cu care să-i convingem pe români, nu numai la alegerile prezidenţiale, dar şi în viitoarele alegeri locale şi generale şi mai ales să construim o dreaptă unită”, a declarat Blaga.
El a menţionat că una dintre comisiile mixte se va ocupa de statutul noului partid, iar o alta va lucra pe subiectele legate de justiţie şi statul de drept.
Liderul PDL a menţionat că aceste comisii de lucru vor începe discuţiile încă din această săptămână.
Totodată, Blaga a afirmat că desemnarea candidatului unic la alegerile prezidenţiale ar putea fi făcută la jumătate lunii iulie, până cel târziu la 1 august.
„Eu aş spera ca din partea unui singur partid (să fie desemnat candidatul la prezidenţiale – n.r.), dacă nu se poate până atunci fuziunea, din partea celor două partide”, a completat Blaga.
Liderii PNL şi PDL s-au reunit, luni, la sediul PNL din Kiseleff, fiind a doua întâlnire între reprezentanţii celor două partide, la precedenta anunţându-se intenţia de colaborare pentru prezidenţiale şi de realizare a unei fuziuni.
sursă: mediafax
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News