UPDATE: Bărbatul din comuna Ciuruleasa, dat dispărut de familie miercuri, a fost găsit. Ce spun polițiștii
UPDATE, Bărbatul a fost găsit, vineri dimineața, pe raza comunei Bucium. Potrivit polițiștilor, starea acestuia e bună, iar din primele cercetări, rezultă că nu a fost victima vreunei infracțiuni.
Reamintim faptul că polițiștii din Alba au căutat un bărbat de 26 de ani care a dispărut miercuri din comuna Ciuruleasa.
La data de 21 februarie 2024, în jurul orei 11.00, Postul de Poliție Ciuruleasa a fost sesizat de către un bărbat din Morărești, comuna Ciuruleasa, cu privire la faptul că fratele său a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că, în dimineața aceleiași zile SIMINA COSMIN, în vârstă de 26 de ani, a dispărut de la domiciliu fără a se cunoaște unde se află.
Bărbatul are următoarele semnalmente:
- 170 cm înălțime;
- Aproximativ 65 de kilograme;
- Ochi albaștri;
- Păr șaten;
La momentul dispariției, purta geacă neagră cu glugă și pantaloni albaștri, de blugi.
Bărbatul a fost dat în urmărire, iar polițiștii au demarat, imediat după sesizare, activități de căutare, dar, până în prezent, nu a fost găsit.
Persoanele care pot da informații care să conducă la identificarea sa, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)