La Aiud s-a aprobat suplimentarea numărului de asistenți personali, pentru anul 2017
Potrivit prevederilor Legii nr. 448/2006, privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, persoana cu handicap grav are dreptul, în baza evaluării sociopsihomedicale, la un asistent personal, angajat cu contract individual de muncă încheiat cu primăria localităţii de domiciliu sau reşedinţă a persoanei cu handicap grav.
În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (2) din HG nr. 427/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condiţiile de încadrare, drepturile și obligaţiile asistentului personal al persoanei cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare, anual, la propunerea primarului, consiliul local aprobă numărul asistenţilor personali.
În prezent, Primăria Municipiului Aiud are în evidenţă un număr de 111 asistenţi personali încadraţi cu contract individual de muncă pe perioadă determinată şi nedeterminată, în funcţie de valabilitatea certificatului de persoană cu handicap.
La propunerea Primarului Municipiului Aiud, Consiliul Local a aprobat în ședința de joi, 26 ianuarie 2017, suplimentarea numărului posturilor pentru asistenții personali, astfel, numărul acestora va fi de 140 în anul 2017.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (1)