Administrație
La Baia de Arieş, iluminatul public se dă cu raţia. Pe străzi, becurile sunt aprinse doar până la miezul nopţii şi spre dimineaţă
Oraşul Baia de Arieş este urbe doar cu numele, căci condiţiile de viaţă ale locuitorilor de aici seamănă mai degrabă cu cele de la sate.
Iluminatul public se dă cu raţia, în condiţii asemănătoare celor dinainte de 1989. Programul de luminare a străzilor este până la miezul nopţii, după care se lasă bezna pe străzi, iar spre dimineaţă este redat din nou câteva ore, pentru ca oamenii să vadă să meargă la serviciu, până la ivitul zorilor.
Autorităţile locale spun că banii puţini de la buget nu le permit să cheltuiască foarte mult pentru energia electrică. După ce mineritul a intrat în colaps, conform unei hotărâri de Guvern din 1996, zona a fost declarată defavorizată, iar guvernanţii de atunci au decis ca oamenii să plătească doar 50 de procente din cuantumul taxelor şi impozitelor locale.
Baia de Arieş nu este singura localitate din judeţul nostru rămasă în beznă din cauza lipsei banilor la buget. O măsură similară a fost luată şi de Primăria Râmeţ, care a stins toate becurile din comună. Doar străzile de lângă Mănăstirea Râmeţ mai sunt luminate noaptea, pentru că este o zonă circulată.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News