La câți kilometri trebuie schimbat uleiul de motor ca să protejezi turbina. Intervalele de până la 30.000 de kilometri între schimburile de ulei pot pune în pericol turbina și cuzineții motorului, avertizează Maurizio Chiogna, mecanic auto și electronist italian.

Acesta susține că uleiul de motor se degradează, în condiții reale de utilizare, mult mai repede decât indică unele planuri de întreținere.

În atelierul său întâlnește frecvent turbine cu axele rupte, conducte blocate de depuneri și lagăre ale motorului uzate sau zgâriate, notează Mediafax.

Publicitate

În opinia mecanicului, reviziile stabilite la 30.000 de kilometri sau la doi ani nu au fost concepute pentru a prelungi durata de viață a mașinilor, ci pentru a reduce cheltuielile de întreținere ale flotelor.

Cât rezistă uleiul de motor în condiții reale

Maurizio Chiogna susține că un ulei sintetic rezistă, în condiții obișnuite de condus, între 8.000 și 15.000 de kilometri. După depășirea acestui interval, uleiul își pierde treptat vâscozitatea și oferă tot mai puțină protecție motorului.

Publicitate

O altă problemă este contaminarea uleiului cu combustibil. Fenomenul poate apărea în special la motoarele diesel echipate cu filtru de particule, atunci când mașina este folosită preponderent în oraș.

Deplasările scurte determină regenerări repetate ale filtrului de particule. Dacă motorul este oprit înainte de finalizarea procesului, motorina nearsă se poate scurge pe pereții cilindrilor și poate ajunge în baia de ulei.

Un efect asemănător poate apărea la motoarele pe benzină cu injecție directă și la cele hibride, din cauza pornirilor frecvente la rece.

Publicitate

Motoarele cu distribuția în baie de ulei, printre cele mai expuse

Cele mai vulnerabile sunt motoarele dotate cu o curea de distribuție care funcționează în baie de ulei.

Combustibilul ajuns în ulei poate ataca materialul din care este fabricată cureaua. Fragmentele desprinse pot bloca sita pompei de ulei și pot provoca o scădere bruscă a presiunii.

Stellantis a înlocuit această curea cu un lanț în cazul noului motor de 1,2 litri, introdus treptat începând din 2023.

Schimbul anual, recomandat și pentru mașinile care circulă puțin

Nici autoturismele care parcurg mai puțin de 10.000 de kilometri pe an nu sunt ferite de probleme.

În cazul drumurilor scurte, uleiul nu ajunge întotdeauna la o temperatură suficient de ridicată pentru eliminarea umezelii și a condensului.

Din acest motiv, schimbarea anuală a uleiului rămâne necesară, potrivit mecanicului.

Cum poate fi afectată turbina

Turbina funcționează în contact cu gaze care pot depăși temperatura de 700 de grade Celsius.

Dacă motorul este oprit imediat după o deplasare solicitantă, uleiul vechi rămas în conducta de alimentare a turbinei se poate carboniza.

Publicitate

Depunerile pot bloca filtrul, iar la următoarea pornire turbina riscă să se gripeze.

Pentru a reduce acest risc, Chiogna recomandă ca, după o călătorie pe autostradă sau după urcări solicitante, motorul să fie lăsat să funcționeze aproximativ un minut la ralanti înainte de oprire.

Ce se întâmplă cu cuzineții motorului

Cuzineții permit arborelui cotit să se rotească pe o peliculă de ulei. Dacă lubrifiantul este degradat sau diluat cu combustibil, pelicula protectoare devine insuficientă.

În aceste condiții, suprafețele metalice pot ajunge să se frece direct între ele. În cazurile grave, deteriorarea poate duce inclusiv la ruperea arborelui cotit.

De ce un ulei mai gros nu rezolvă problema

Folosirea unui ulei cu o vâscozitate mai mare nu este o soluție, avertizează mecanicul.

Motoarele moderne sunt echipate cu pompe de ulei controlate electronic. Atunci când sistemul detectează o presiune neobișnuită, pompa își poate reduce debitul.

Din acest motiv, uleiul utilizat trebuie să aibă exact vâscozitatea indicată de producătorul mașinii.

Publicitate

La câți kilometri recomandă mecanicul schimbarea uleiului

Pentru motoarele supraalimentate, hibride sau diesel echipate cu filtru de particule, Maurizio Chiogna recomandă schimbarea uleiului la aproximativ 10.000 de kilometri și evitarea depășirii pragului de 15.000 de kilometri.

Mecanicul mai recomandă ca uleiul uzat să fie eliminat prin bușonul de golire al băii de ulei, nu aspirat prin tubul jojei de nivel.