Actualitate
La Sebeș se deschide primul cabinet stomatologic cu servicii gratuite destinate exclusiv copiilor
La Sebeș a fost înființat, printr-un proiect inițiat de primarul Dorin Nistor, primul cabinet stomatologic finanțat de la bugetul local, destinat exclusiv copiilor din municipiu și din localitățile aparținătoare, care oferă servicii gratuite și care va fi funcțional începând cu data de 13 martie.
Inaugurarea oficială a cabinetului stomatologic va avea loc marți, 12 martie, începând cu ora 13.00, locația fiind bd. Lucian Blaga, nr. 45A (în clădirea amplasată în spatele Centrului Cultural „Lucian Blaga”), în prezența reprezentanților administrației publice locale și ai Direcției de Asistență Socială Sebeș, instituție în subordinea căreia va funcționa.
Cabinetul a fost amenajat pe parcursul anului 2018, conform prevederilor legale în vigoare, la cele mai noi standarde în domeniu, valoarea totală a investiției ridicându-se la suma de 108.278 lei, provenită integral din bugetul local al Municipiului Sebeș. De asemenea, tot în cursul anului 2018, a fost angajat, prin concurs, personalul medical de specialitate.
Scopul înființării cabinetului stomatologic vizează creșterea accesibilității populației școlare cuprinse în unitățile de învățământ de pe raza Municipiului Sebeș și a localităților aparținătoare (Lancrăm, Petrești, Răhău) la servicii stomatologice, creșterea gradului de conștientizare și informare a populației de vârstă școlară cu privire la regulile minime de igienă orală, toate acestea, în întâmpinarea Zilei Mondiale a Sănătății Orale, marcată în fiecare an în data de 20 martie.
Cabinetului stomatologic va funcționa zilnic, de luni până vineri, între orele 09:00-16:00, serviciile medicale gratuite oferite fiind: consultații stomatologice curente și urgente, diagnosticarea și efectuarea tratamentului cariilor dentare, extracții dentare, tratamente de detartraj etc. Pentru informații suplimentare și programări cetățenii Municipiului Sebeș pot contacta personalul de specialitate la nr. de telefon 0258.735139.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Alex
marți, 12.03.2019 at 18:23
Dupa prima tranzactie cu angajarea fiului, Nicolae Matei, zis Nichi, se pare ca s-a vandut din nou (a doua tranzactie) si o angajeaza pe concubina lui la acest cabinet stomatologic. Ii recomandam calduros un dus inainte de consultatii sa nu imbolnaveaca copiii.