Eveniment
Laura Codruța Kovesi, ACUZATĂ de luare de mită, abuz în serviciu și mărturie mincinoasă, pusă sub control judiciar
Fosta şefă DNA Laura Codruţa Kovesi a fost pusă sub acuzare de procurorii din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ). Kovesi este acuzată de luare de mită, abuz în serviciu şi mărturie mincinoasă. De asemenea, împotriva acesteia a fost dispusă măsura controlului judiciar, pe o durată de 60 zile începând cu data de 28 martie 2019.
Procurorii din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva procurorului Kövesi Laura Codruța, delegată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu (cinci acte materiale) și mărturie mincinoasă și de asemenea, au dispus luarea măsurii controlului judiciar, pe o durată de 60 zile începând cu data de 28 martie 2019,
Punerea în mișcare a acțiunii penale a fost adusă la cunoștința procurorului.
Prin ordonanța din data de 28 martie 2019 s-a dispus aplicarea măsurii preventive a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 zile, începând cu data emiterii ordonanței, urmând ca în timpul cât se află sub control judiciar, procurorul să respecte următoarele obligații:
- Să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemată;
- Să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție cu privire la schimbarea locuinței;
- Să se prezinte la D.G.P.M.B.- Politia de Sector, conform programului de supraveghere întocmit de organul de politie sau ori de câte ori este chemată;
- Să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului de caz;
- Să nu desfășoare activitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație Justiție, dată fiind situația de fapt care face obiectul urmăririi penale și funcția în exercitarea căreia a comis faptele penale;
- Să nu dețină, să nu folosească, să nu poarte arme, să nu ia legătura cu mai multe persoane si martori;
- Să nu intre în legătură cu mass-media cu privire la faptele pentru care se efectuează urmărirea penală în cauză.
„Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este etapa procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, ca de altfel nici luarea unei măsuri preventive, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, a transmis într-un comunicat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie .
sursa: mpublic.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News