Eveniment
Lege promulgată: Cultivarea, vânzarea sau DEȚINEREA de droguri se pedepsește cu închisoare. Discuția despre legalizare, închisă
Dezbaterea legată de legalizarea consumului recreațional de droguri ușoare în România se încheie pentru moment. Posesia duce la închisoare, iar pentru trafic se majorează pedepsele.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea prin care cultivarea, oferirea, vânzarea, distribuirea, procurarea, cumpărarea, deţinerea drogurilor de risc este pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
Actul normativ are ca obiect redefinirea noțiunilor de „substanţe aflate sub control naţional” şi de „droguri”.
De asemenea, vizează majorarea pedepselor pentru o parte dintre infracţiuni, precum şi incriminarea deţinerii de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept, în scop de consum propriu.
Astfel „cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
Dacă faptele prevăzute la alin. 1 au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi”, potrivit legii promulgate de către şeful statului.
Actul normativ mai spune „că bunurile şi mijloacele folosite la fabricarea ilicită a drogurilor pot fi folosite în scop didactic, prin punerea lor la dispoziţia unităţilor de pregătire a organelor de aplicare a legii, sau prin folosirea lor în campanii de conştientizare a riscurilor asociate consumului de droguri”.
De asemenea, „fapta persoanei care, cu intenţie, efectuează fără drept operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii, sau a căror comercializare este permisă de lege, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
Publicitatea făcută oricăror produse, pretinzând în mod credibil că prin consum acestea produc efecte psihoactive, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la un an la 5 ani”, potrivit legii promulgate.
Camera Deputaţilor a adoptat, decizional proiectul de lege pe 15 februarie.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Raul
miercuri, 01.03.2023 at 17:13
ne doare la banană 😉 să ne sufle la trompetă , nu are ce să ne facă 😉 doar prostii respectă niște legi tâmpite făcut de inculți 😅