Connect with us
Advertisement

Actualitate

Legea antifumat: Curtea Constituţională dezbate MIERCURI sesizarea privind legea care interzice complet fumatul în spaţiile publice închise

Publicat

fumat_tigaraCurtea Constituţională a României (CCR) urmează să soluţioneze miercuri, 27 ianuarie, contestaţia privind legea care interzice complet fumatul în spaţiile publice închise. Potrivit proiectului de lege adoptat de Parlament, fumatul va fi interzis inclusiv în baruri, discoteci şi restaurante, precum şi în spaţiile închise de la locul de muncă şi în locurile de joacă pentru copii.

Legea nu va putea fi promulgată şi implicit nu va putea intra în vigoare înainte de pronunţarea Curţii Constituţionale în acest caz. Dacă sesizarea de neconstituţionalitate va fi aprobată, Parlamentul va fi obligat să reexamineze dispoziţiile în cauză şi să le pună în acord cu decizia Curţii.

Reamintim că proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun a fost adoptat de Senat în iunie 2011 şi de Camera Deputaţilor în decembrie 2015. Ulterior, mai mulţi parlamentari au depus la CCR o sesizare de neconstituţionalitate referitoare ce nu vizează interdicţia de a fuma în spaţiile publice închise, ci discriminarea ce se face între cei care pot fuma în zonele de tranzit ale aeroporturilor şi în penitenciarele de maximă siguranţă, pe de o parte, şi ceilalţi cetăţeni care n-au voie să fumeze în spaţiile publice închise, pe de altă parte. În plus, contestaţia face referire şi la definiţia spaţiului public închis.

„Precizăm că raţiunea cererii noastre nu vizează interzicerea fumatului în spaţiile publice (interdicţie impusă deja prin Legea nr. 349/2002 în vigoare), ci vizează definiţia «spaţiului public închis», interzicerea fumatului în spaţiile private devenite prin efectul legii spaţii publice închise, a excepţiilor la interdicţia de a fuma şi a interzicerii vânzării la bucată a trabucurilor (ţigări de foi)”, scrie în sesizarea depusă la CCR.

Potrivit legii aprobate de Parlament, fumatul va fi interzis complet – nu doar restrâns – în toate spaţiile publice închise, precum şi în spaţiile închise de la locul de muncă şi în locurile de joacă pentru copii (chiar şi cele în aer liber).

„Prezenta lege stabileşte unele măsuri privind prevenirea şi combaterea consumului produselor din tutun, prin interzicerea completă a fumatului în toate spaţiile publice închise, în spaţiile închise de la locul de muncă şi în locurile de joacă pentru copii, prin inscripţionarea pachetelor cu produse din tutun, prin desfăşurarea de campanii de informare şi educare a populaţiei, informarea consumatorilor cu privire la produsele din tutun pe care urmează să le achiziţioneze, prin indicarea în produsele finale a conţinutului de gudron, nicotină şi monoxid de carbon, prin unele măsuri privind utilizarea ingredientelor pentru produsele din tutun, având ca scop protejarea sănătăţii persoanelor fumătoare şi nefumătoare de efectele dăunătoare ale fumatului, prevenirea răspândirii fumatului în rândul minorilor şi asigurarea unui nivel adecvat al calităţii vieţii populaţiei din România”, prevede propunerea de act normativ.

Fumatul va fi interzis complet, de asemenea, în unităţile de învăţământ şi în cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, nu doar în unităţile sanitare şi în mijloacele de transport în comun, aşa cum prevede legea acum. Singura excepţie va fi reprezentată de celulele deţinuţilor din penitenciarele de maximă siguranţă.

„Prin definirea cât mai largă a spaţiilor în care fumatul este interzis se are în vedere evitarea apariţiei unor «excepţii» care ar putea impieta asupra aplicării legii, astfel încât unele categorii de cetăţeni să fie discriminate din punct de vedere al asigurării protecţiei sănătăţii. Totodată, legea creează cadrul general de reglementare, urmând ca, prin norme de implementare, să se definească exact tipurile de spaţii publice închise”, motivează autorii amendamentului în cauză.

Persoanele fizice vor risca amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei dacă fumează în spaţiile publice închise, în spaţiile închise de la locul de muncă, în mijloacele de transport în comun sau în locurile de joacă pentru copii. De asemenea, sancţiunea va fi valabilă pentru consumul de tutun în unităţile sanitare, cele de învăţământ şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului.

Persoanele juridice riscă amenzi pentru:

– permiterea fumatului în spaţiile publice închise, în spaţiile închise de la locul de muncă, în mijloacele de transport în comun, în locurile de joacă pentru copii în unităţile sanitare, cele de învăţământ şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului;

– vânzarea la bucată a ţigaretelor, ţigărilor de foi şi cigarillos;

– comercializarea pachetelor de ţigarete care conţin mai puţin de 20 de bucăţi;

– comercializarea produselor din tutun prin automate;

– vânzarea produselor din tutun tinerilor cu vârsta sub 18 ani;

– comercializarea produselor din tutun în unităţile sanitare şi cele de învăţământ;

– folosirea unei embleme sau a denumirii unei mărci de tutun pentru promovarea ori comercializarea altor produse.

Sancţiunile pentru firme sunt:

– la prima abatere: amendă de 5.000 de lei;

– la a doua abatere: amendă de 10.000 de lei, la care se va adăuga suspendarea activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la aplicarea acestei sancţiuni complementare;

– la a treia abatere: amendă de 15.000 de lei, la care se va adăuga închiderea unităţii.

sursă: avocatnet.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement