Connect with us
Advertisement

Eveniment

Legea care prevede monitorizarea cu BRĂȚĂRI ELECTRONICE în cadrul unor proceduri judiciare și penale, promulgată de Iohannis

Publicat

Legea privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale a fost promulgată de către preşedintele Klaus Iohannis, a informat, luni, Administraţia Prezidenţială.

Deputaţii au adoptat proiectul pe 21 aprilie, cu unanimitate de voturi. Acesta are ca obiect de reglementare crearea unei infrastructuri care să permită monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale, cu ajutorul unor dispozitive mobile sau fixe, precum şi stabilirea responsabilităţilor autorităţilor implicate în proces.

Proiectul, care a trecut de Comisiile juridică şi de apărare cu mai multe amendamente de tehnică legislativă, faţă de forma adoptată de Senat în 2020, reglementează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică – SIME, modul de utilizare a dispozitivelor electronice de supraveghere şi modul de acţiune în situaţia generării unor alerte, precum şi măsuri de protecţie a datelor din cadrul SIME.

SIME este un ansamblu de sisteme informatice dedicate, aplicaţii, echipamente şi reţele de comunicaţii şi tehnologia informaţiei, precum şi de dispozitive electronice de supraveghere, destinat monitorizării electronice în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale.

Dispozitivul de supraveghere se montează pe gleznă sau pe braț

Dispozitivul electronic de supraveghere mobil se montează pe glezna persoanelor supravegheate. Prin excepţie, acest dispozitiv se montează pe braţul persoanei atunci când montarea pe gleznă nu este fizic posibilă sau este contraindicată medical.

Deputaţii au adoptat un amendament conform căruia SIME se mai utilizează în scopul supravegherii la distanţă, potrivit Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare.

În ce condiții se face supravegherea cu brățară electronică

Potrivit formei iniţiale, adoptată de Senat, SIME se mai utiliza în scopul supravegherii la distanţă a deţinuţilor, potrivit Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, prin amendament fiind astfel eliminat din text cuvântul „deţinuţi”.

În cazul în care persoana protejată este un minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani sau o persoană fără discernământ, consimţământul cu privire la utilizarea dispozitivului electronic de supraveghere se exprimă de către reprezentantul legal, cu excepţia situaţiei în care unicul reprezentant legal este chiar persoana supravegheată, caz în care consimţământul se va exprima de către reprezentantul Direcţiei de Asistenţă Socială, prevede un alt amendament.

În scopul prevăzut de proiectul de lege, organul de supraveghere şi/sau operatorul tehnic are dreptul să pătrundă în imobilul unde se execută măsura, fără acordul persoanei supravegheate sau al persoanelor care locuiesc împreună cu aceasta.

Comunicarea între organul de supraveghere şi persoana supravegheată sau persoana protejată realizată prin intermediul unor sisteme de comunicare la distanţă poate fi înregistrată.

Înregistrarea se realizează cu informarea prealabilă a persoanei supravegheate sau persoanei protejate, fără a fi necesar acordul acesteia.

sursa: AGERPRES

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement