Legea ce acordă drepturi victimelor Mineriadei din 1990, adoptată de Camera Deputaților, la trei ani după aprobarea în Senat
Legea prin care se acordă drepturi victimelor mineriadei de la București din perioada 13-15 iunie 1990 a fost adoptată, miercuri, de Camera Deputaților. Proiectul a fost anterior adoptat la Senat, în urmă cu trei ani.
Legea le acordă statutul de urmaș (pentru cei decedați), răniți, arestați sau reținuți.
Beneficiile includ o indemnizație lunară reparatorie, reducerea cu cinci ani a vârstei de pensionare fără penalizări, priorități la locuințele sociale și gratuități la medicamente.
”Prezenta lege reglementează modalitățile de exercitare a recunoștinței față de victimele evenimentelor din 13-15 iunie 1990, care au rămas în istoria României ca o pagină neagră, în care demonstrațiile pașnice de la București împotriva Guvernului au fost reprimate cu brutalitate de forțele de ordine, cu ajutorul minerilor”, prevede un amendament, potrivit Agerpres.
Ce prevede legea. Categorii
Actul normativ reglementează drepturile victimelor evenimentelor de la București din 13-15 iunie 1990.
Pentru cinstirea memoriei și în semn de gratitudine se instituie următoarele calități:
- urmaș al persoanei care a decedat în timpul evenimentelor
- persoană care a fost rănită
- persoană care a fost arestată sau reținută ca urmare a participării la acțiunile din timpul evenimentelor.
Excepții
De prevederile legii nu pot beneficia:
- persoanele care au fost despăgubite de statul român ca urmare a unor acțiuni în justiție
- persoanele care au făcut parte din aparatul de represiune, securitate și poliție sau care au desfășurat activități de poliție politică în perioada 1945-1989, precum și cele care au făcut parte din Consiliul Frontului Salvării Naționale
- persoanele despre care se dovedește că, în perioada 1945-1989, au deținut cel puțin o demnitate sau o funcție de conducere în cadrul organelor locale, regionale sau naționale ale Partidului Comunist Român.
- persoanele despre care se dovedește că, în perioada 1947-1989, au fost militari, cu grade și funcții, în structurile militarizate ale statului comunist și care au făcut parte din aparatul de represiune, respectiv securitate și miliție
- persoanele care au dezinformat sau au folosit mijloace de informare în masă în scop de diversiune ori au acționat sub orice formă împotriva Revoluției Române din decembrie 1989, au emis ordine și dispoziții în favoarea menținerii structurilor fostului partid comunist; persoanele care au fost declarate, prin hotărâri definitive ale instanțelor de judecată, ca având calitatea de colaboratori/lucrători ai Securității.
Senatul a adoptat această lege în 13 februarie 2023.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)