Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Legea dării în plată: Curtea Constituțională a României analizează o parte din cele 500 de sesizări de la bănci

Publicat

casa ipoteca banca Curtea Constituțională a României (CCR) analizează 33 de sesizări privind neconstituționalitatea legii dării în plată, formulate de instituții bancare. Numărul total al sesizărilor depuse de bănci depăşeşte 500 de dosare.

Cele mai multe sesizări privind neconstituționalitatea legii dării în plată au fost formulate de Raiffeisen Bank. Celelalte sesizări care vizează fie doar unele articole, fie actul normativ în integralitatea sa au fost făcute de BCR, BRD, Banca Românească, Alpha Bank, UniCredit Bank.

Legea privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credit a intrat în vigoare pe 13 mai. Potrivit acesteia, când titularul nu mai poate plăti ratele, va trimite o notificare băncii prin care anunţă că vrea să îi transmită dreptul de proprietate. Din acel moment, omul nu va mai fi dator băncii, iar banca nu va mai avea dreptul să recupereze întreaga valoare a împrumutului oferit, ci ar rămâne doar cu casa. Nu se va putea duce către alte proprietăţi ale debitorului sau către alte venituri ale acestuia.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un împrumut pentru a intra sub incidența legii sunt: titularul creditului trebuie să fie consumator, nu profesionist, creditul la momentul acordării să nu depășească 250.000 de euro sau echivalent, iar imobilul ipotecat să fie cu destinația de locuință. În plus, în lege se menționează că împrumuturile acordate prin programul „Prima Casă” nu intră sub incidența actului normativ.

Legea se aplică și debitorilor care au fost deja executați silit sau celor care se află în procedură de executare silită.

Prevederile actului normativ se aplică atât creditelor în derulare, cât și celor viitoare și implică raporturile juridice dintre consumatori și instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare sau cesionării creanțelor deținute asupra consumatorilor.

sursa: realitatea.net

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax