Administrație
Legea de modificare a Codului administrativ privind echivalarea funcțiilor publice, sesizată la CCR

Legea de modificare a Codului administrativ privind echivalarea funcțiilor publice specifice cu cele generale a fost sesizată la Curtea Constituțională. Solicitarea a venit din partea președintelui interimar, Ilie Bolojan.
Acesta a trimis Curții Constituționale a României (CCR), vineri, o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii privind aprobarea OUG 73/2024. Prin aceasta, au fost modificate dispozițiile Codului administrativ referitoare la echivalarea funcțiilor publice specifice cu funcțiile publice generale.
Șeful statului arată că legea i-a fost transmisă de către Parlament în vederea promulgării pe 16 aprilie.
Legea de modificare a Codului administrativ. Nereguli sesizate
Legea aprobă OUG nr. 73/2024, prin care au fost modificate dispozițiile Codului administrativ referitoare la echivalarea funcțiilor publice specifice cu funcțiile publice generale. Se referă la transformarea funcțiilor de șef birou în funcții de șef serviciu, respectiv a funcțiilor de șef serviciu în funcții de director în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții. I
ntervenția legislativă a fost generată, pe de o parte, de intrarea în vigoare a Legii nr. 296/2023, care a desființat funcția publică de conducere de șef birou, și, pe de altă parte, de reorganizarea Inspectoratelor Județene de Stat în Construcții, prin echivalarea funcției publice de inspector-șef județean cu funcția publică generală de conducere de șef serviciu.
Totodată, prin actul normativ OUG nr. 212/2020 a fost completată cu prevederi vizând gestionarea participațiilor statului la societățile din domeniul energiei, precum și instituirea unor reguli privind transferul de acțiuni deținute de statul român, din administrarea Ministerului Energiei în administrarea unei instituții publice, transfer aprobat de Guvern, prin hotărâre.
În sesizarea de neconstituționalitate se atrage atenția că legea ”contravine principiului bicameralismului, precum și principiului legalității, astfel cum acestea sunt consacrate de art. 1 alin. (5), art. 61 alin. (2), art. 73 alin. (3) lit. m), art. 75 și art. 76 alin. (1) și (2), art. 136 și art. 147 alin. (4) din Constituția României”, potrivit Agerpres.
Trei amendamente noi
Șeful statului precizează că a fost încălcat principiului legalității și a principiului bicameralismului deoarece, din analiza parcursului legislativ al legii, rezultă că Senatul a aprobat OUG nr. 73/2024 fără modificări și completări, în timp ce Camera Deputaților, Cameră decizională, a introdus trei amendamente în legea de aprobare.
Președintele interimar susține și că legea supusă controlului de constituționalitate a fost adoptată ca lege ordinară, însă prin soluțiile propuse ar trebuit adoptată ca lege organică.
”Legea criticată instituie un drept de preempțiune pentru titularii licențelor sau permiselor de exploatare asupra terenurilor pe care se desfășoară activități miniere pe bază de licență ori permis de exploatare. Acestui drept de preempțiune îi corespunde, în mod corelativ, obligația statului sau a unităților administrativ-teritoriale, după caz, în calitate de titulari ai dreptului de proprietate privată asupra terenurilor respective, de a-l respecta.
Obligația vânzătorului de respectare a dreptului legal de preempțiune grevează asupra dreptului de proprietate ca modalitate de exercitare a prerogativei dispoziției. Dreptul de preempțiune reprezintă, așadar, o limită legală a dreptului de proprietate, iar ansamblul limitelor legale ale exercitării dreptului de proprietate asupra unui bun – prevăzute de Constituție, dar și de acte normative cu forță inferioară – constituie regimul juridic al acelui bun”, mai arată șeful statului în sesizarea de neconstituționalitate.
Președintele interimar solicită CCR să admită sesizarea de neconstituționalitate și să constate că actul normativ este neconstituțional, în ansamblul său.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News