Actualitate
Legea de prevenire și reducere a risipei alimentare, adoptată de Senat. Măsuri propuse
Senatul a adoptat luni legea privind prevenirea și reducerea risipei alimentare. Proiectul prevede obligații concrete în acest demers.
Conform proiectului, Ministerul Agriculturii va avea următoarele responsabilități:
- va realiza o platforma naţională online pentru raportarea datelor privind risipa alimentară de către operatorii economici
- va publica pe site date relevante anuale cu privire la progresele făcute pentru prevenirea şi diminuarea risipei alimentare
- va realiza strategia naţională de prevenire şi reducere a risipei alimentare care va fi actualizată o dată la 5 ani.
De asemenea, autoritățile administrației publice vor avea, pentru prima dată în legislație, obligația să ia măsuri împotriva risipei alimentare.
Și operatorii economici vor avea obligația să depună toate eforturile pentru a încheia contracte prin care să doneze produsele alimentare înainte de expirare.
Pentru a ușura procedurile, proiectul stabilește condiții mai puțin birocratice pentru organizațiile care preiau alimentele neperisabile de la magazine şi lanțuri alimentare.
Proiectul a fost elaborat și depus de peste 160 de parlamentari.
„România este țara cu peste o treime din populație în risc de sărăcie și excluziune socială, conform statisticilor oficiale. În acelaşi timp, în România se aruncă anual 2,55 milioane de tone de mâncare. Pe scurt, pierdem zilnic cantități considerabile de alimente, în timp ce o mare parte a populației nu își permite accesul la alimente de bază.
Această realitate trebuie schimbată, iar proiectul de față îşi propune să facă paşi importanți în acest sens”, a declarat deputatul USR Diana Buzoianu, co-inițiatoarea legii.
sursă: Mediafax
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Șunca
marți, 11.10.2022 at 08:03
Ginditi o lege care sa interzica consumul de alimente pt cei din senat si parlament care cintaresc mai mult de 90 kg si sa vezi atunci economie. V-ați ingrasat si gînditi ca grăsunii !