Connect with us
Advertisement

Actualitate

UPDATE: Legea de reducere a CAS, adoptată de Senat. Va intra în atenţia Camerei Deputaţilor, pe 26 august

Publicat

Senatul analizează luni, în sesiune extraordinară, cererea de reexaminare a proiectului legislativ de reducere a CAS cu cinci puncte procentuale la angajator. Reamintim că proiectul a fost retrimis la Parlament de preşedintele Traian Băsescu.

UPDATE: Proiectul de act normativ a fost adoptat cu 96 voturi ”pentru”, un vot ”împotrivă” şi două abţineri, iar cererea de reexaminare a fost respinsă.

Senatorii urmau să discute, tot luni, proiectele privind amnistierea pensionarilor şi a mamelor care au primit sume necuvenite din vina funcţionarilor, adoptate de Guvern în 19 august. Însă reprezentanţii PNL şi PDL au părăsit sala, şedinţa fiind suspendată, din lipsă de cvorum.

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a convocat Biroul Permanent pentru astăzi, ora 14.00, urmând ca ședința de plen să înceapă la ora 16.00.

Reexaminarea legii trebuia să intre în atenția senatorilor în data de 18 august, însă Biroul Permanent convocat la acea dată a stabilit amânarea discuțiilor în plen cu o săptămână.

„Biroul Permanent a stabilit ca ședința extraordinară să aibă loc luni, 25 august. Discuțiile care au avut loc în cadrul Biroului Permanent au arătat că astăzi (18 august — n.r.) era aproape imposibil (…) pentru că trebuia să trimitem materialele la Comisie (de buget-finanțe — n.r.), să fie convocat Ministerul de Finanțe. Luni la ora 14:00 vom avea Biroul Permanent, iar la ora 16:00 — plen. Apoi o trimitem la Camera Deputaților”, a spus Ilie Sârbu, liderului grupului PSD din Senat, la finalul ședinței Biroului Permanent din data de 18 august.

Potrivit acestuia, Camera Deputaților va avea sesiune extraordinară, pentru discutarea legii care reduce CAS cu cinci puncte procentuale la angajator, în data de 26 august.

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat referitor la acest proiect de lege că există posibilitatea ca cererea de reexaminare transmisă de președinte să fie respinsă și proiectul privind reducerea CAS să fie adoptat fără modificări.

„Parlamentul, la inițiativa Guvernului, a adoptat legea prin care CAS urmează să se reducă cu 5 procente. Președintele a returnat-o constituțional, prevalându-se de motive de oportunitate. Există toate premizele ca această lege să fie readoptată, fără modificări, de Parlament cu o majoritate covârșitoare în cadrul sesiunii extraordinare”, a spus Tăriceanu.

În data de 23 iulie, președintele Traian Băsescu a semnat cererea de reexaminare a legii privind reducerea CAS, arătând că actul normativ trimis spre promulgare vizează diminuarea cotelor plătite de angajatori, în funcție de condițiile de muncă, pentru contribuția de asigurări sociale datorată bugetului asigurărilor sociale de stat, adăugând totodată că, în anul 2014, deficitul bugetului asigurărilor sociale de stat este de 12,519 miliarde de lei, conform bugetului aprobat pentru anul în curs.

„Prin diminuarea cotelor plătite de angajatori, în funcție de condițiile de muncă, pentru contribuția de asigurări sociale datorată sistemului public de pensii, deficitul curent va crește cu impactul financiar negativ estimat în expunerea de motive a actului normativ, care variază între 4,860 miliarde de lei în 2015 și 5,564 miliarde de lei în 2018, ajungându-se la un deficit de peste 18 miliarde de lei la fondul de pensii, pentru anul 2015, dacă ținem cont și de indexările obligatorii conform legii”, explică președintele Băsescu, potrivit cererii de reexaminare.

În perioada 25-29 august, nouă dintre cele 20 de comisii permanente senatoriale au programată activitate, potrivit Hotărârii Biroului Permanent din data de 23 iunie. Este vorba despre Comisia juridică, Comisia pentru cultură, Comisia pentru drepturile omului, Comisia pentru buget, Comisia pentru agricultură, Comisia pentru administrație, Comisia pentru apărare, Comisia pentru învățământ și Comisia pentru politică externă, care va lucra în perioada 25-27 august.

Unele dintre comisiile amintite, așa cum este cazul Comisiei pentru politică externă și a Comisiei juridice, au avut programată activitate, potrivit Hotărârii conducerii Senatului, și în luna iulie, în timpul vacanței parlamentare.

Comisia juridică a Senatului are de discutat, în această perioadă, proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal; propunerea legislativă pentru abrogarea art. 276 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal — reexaminare la cererea președintelui României Traian Băsescu; propunerea senatorului PSD Șerban Nicolae de modificare a Codului Penal, precum și proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatului Poporului, care a fost adoptat deja de Camera Deputaților.

Comisia pentru drepturile omului din Senat are, potrivit programului de lucru, de întocmit mai multe avize pentru proiecte de lege care vor fi transmise apoi comisiilor raportoare, așa cum este cazul Legii Educației care va intra în dezbaterea senatorilor din Comisia pentru învățământ pentru a primi un raport.

Și pentru Comisia pentru cultură se anunță o perioadă încărcată, așa cum afirmă președintele acesteia, social-democratul Georgică Severin.

„Pentru perioada de activitate (25-29 august — n.r.), Comisia pentru cultură și media a Senatului are pregătit un program consistent și de interes imediat pentru buna organizare și funcționare a instituțiilor de cultură și media aflate sub autoritatea Senatului. (…) Comisia pentru cultură și media a Senatului își va desfășura activitatea în mod normal, potrivit programului alcătuit”, afirmă președintele Comisiei pentru cultură într-un comunicat de presă.

sursa: agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement