Uncategorized
Legea Pensiilor nu va fi votată în regim de urgenţă
Legea Pensiilor va fi votată în Parlament, cel târziu la începutul lunii noiembrie. Senatul a decis astăzi că nu va da curs solicitării preşedintelui Traian Băsescu de a discuta şi vota în regim de urgenţă Legea Pensiilor – cerere motivată de apropierea noului val de negocieri cu FMI – pe motiv că trebuie respectat regulamentul instituţiei legislative care, dacă presupune o reexaminare, prevede obligativitatea ca o asemenea cerere să fie înscrisă în maxim 30 de zile pe ordinea de zi. Prin urmare, data posibilă de dezbatere în plen va fi de 2 sau 3 noiembrie, după ce, în 26 octombrie, va fi depus raportul Comisiei de Muncă. Reamintim că preşedintele Traian Băsescu i-a transmis la sfârşitul săptămânii trecute o scrisoare prin care solicita preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, să urgenteze discutarea Legii Pensiilor, şi pentru a fi posibilă adoptarea, în termen legal, a bugetului de stat pentru anul viitor. Legea Pensiilor a fost retrimisă, spre discutare, în Parlament, după ce Traian Băsescu a refuzat să o promulge şi a propus modificarea vârstei de pensionare pentru femei la 63 de ani.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News