Connect with us
Advertisement

Actualitate

Legea prevenţiei: Firmele vor primi mai întâi un termen de 7 zile pentru a-şi remedia neregulile şi abia apoi pot fi sancţionate

anaf antifrauda

Publicat

anaf antifrauda inspectoriFirmele din țara noastră nu vor mai putea fi sancționate automat de organe de control ale statului, cum sunt Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) sau Inspectoratul Teritoral de Muncă (ITM), ci numai dacă societățile vor fi fost prevenite și îndrumate să își remedieze neregulile iar acestea nu se vor fi conformat într-un termen stabilit de minim 7 zile lucrătoare, potrivit viitoarei Legi a prevenției, a informat, joi, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (MMACA), într-un comunicat.

Dacă Legea va fi adoptată, contribuabilii care constituie contravenții ar putea beneficia de măsuri de prevenție o singură dată pentru fiecare faptă, într-un termen de 5 ani. De această facilitate nu vor beneficia însă firmele care utilizează munca la negru sau angajează minori.

Viitoarea lege a prevenției ar urma să fie aprobată de Guvern până pe 23 februarie 2017, însă pentru a intra în vigoare va mai fi nevoie de adoptarea în Parlament, promulgarea de către președintele Iohannis și publicarea în Monitorul Oficial.

Potrivit MMACA, scopul Legii prevenției va fi prevenirea aplicării automate a sancțiunilor pentru faptele care constituie contravenții, prin întocmirea unui plan de conformare, astfel încât să fie acordat contribuabilului un termen în care va avea posibilitatea să corecteze neregulile constatate și să se conformeze dispozițiilor legale.

„Această lege va obliga autoritățile cu atribuții de control să procedeze, în primul rând, la educarea și perfecționarea antreprenorilor, precum și la prevenirea greșelilor. Practic, un agent economic nu va mai putea fi sancționat, dacă înainte nu a fost îndrumat și prevenit”, subliniază Ministerul pentru Mediul de Afaceri.

Potrivit sursei citate, mecanismul de funcționare a prevenției va fi următorul:

– Agentul constatator nu va putea aplica sancțiunea contravențională la prima constatare a unei fapte care constituie contravenție;

– Acesta va încheia un proces-verbal de constatare a neregulilor și va redacta planul de conformare, care va cuprinde aspecte ce trebuie remediate, precum și termenul de conformare pentru fiecare faptă;

– Termenul de conformare nu poate fi mai mic de 7 zile lucrătoare;

– După expirarea termenului de conformare, organul de control are dreptul să reia controlul;

– În situația în care se constată că nu au fost respectate obligațiile stabilite în planul de conformare, în termenul acordat, organul de control aplică sancțiunile prevăzute de actele normative;

– Contribuabilul beneficiază de măsurile de prevenție o singură dată pentru fiecare faptă care constituie contravenție, într-un termen de 5 ani.

Viitoarea lege a prevenției ar urma să se aplice pentru sancțiunile prevăzute de următoarele reglementări: Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Legea securității și sănătății în muncă, Codul muncii, Legea privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, Legea contabilității, Legea dialogului social, Legea privind înființarea și dezvoltarea IMM-urilor, Legea privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, Legea privind ucenicia la locul de muncă, Hotărârea de Guvern privind registrul general de evidență a salariaților.

Aceste domenii vor fi completate în cadrul procesului interministerial de consultare cu noi acte normative pentru care Legea prevenției va putea fi aplicată.

În schimb, vor fi prevazute excepții de la aplicarea legii prevenției în cazurile în care:

– Există un pericol pentru constatarea situației fiscale;

– Există un pericol grav și iminent de accidentare pentru salariați;

– Se utilizează munca nedeclarată sau a minorilor.

„Legea prevenției nu se aplică, de exemplu, pentru sancțiunile prevăzute pentru munca la negru, respectiv pentru primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, sancțiunea fiind amendă de la 10.000 la 20.000 de lei pentru fiecare persoană identificată. În acest caz nu va fi admis sistemul prevenției deoarece s-ar ajunge la încurajarea muncii nedeclarate, prin nesancționarea acestei fapte”, mai subliniază ministerul.

„Componenta de prevenție trebuie să prevaleze mai ales atunci când ne referim la mediul de afaceri iar o măsură de prevenție înaintea unei măsuri punitive înseamnă timp prețios oferit întreprinzatorului  pentru a se conforma”, a spus ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Florin Jianu.

sursa: startupcafe.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement