Eveniment
Legea prin care urșii pot fi împușcați și în afara localităților, retrimisă Parlamentului de către Iohannis. Care sunt motivele
Președintele României, Klaus Iohannis, a trimis luni Parlamentului, spre reexaminare, legea prin care se permite împușcarea urșilor și în afara localităților.
”Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, în intravilanul localităților reglementează intervenția imediată în cazul situațiilor critice generate de exemplare de urs brun care pun în pericol viața sau integritatea corporală a cetățenilor.
Aprobând măsurile cuprinse în acest act normativ, Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2021 completează acest cadru normativ prin instituirea unor norme referitoare la zonele în care se pot realiza intervențiile imediate asupra exemplarelor de urs brun, asupra persoanelor și bunurilor acestora, precum și asupra modului de punere în aplicare a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2021.
Față de conținutul normativ al legii transmise la promulgare, considerăm însă că unele dintre dispozițiile acesteia sunt neclare, de natură să genereze probleme în aplicare și, prin urmare, se impun a fi reanalizate de către Parlament”, anunță Administrația Prezidențială.
Soluții pentru climat de siguranță și protejarea speciei
Președintele cere să fie găsit ”un just echilibru între protejarea dreptului la viață și integritate fizică a persoanelor, pe de-o parte, și prevenirea atacurilor săvârșite de către animale sălbatice ce aparțin unor specii protejate, pe de altă parte, prin soluții legislative care să asigure un climat de siguranță în comunitățile direct afectate, dar să contribuie și la protejarea acestor specii”.
Potrivit sursei citate, ”extinderea ariei de aplicare a măsurilor de intervenție imediată și pentru extravilanul localităților ar fi impus circumstanțieri, proceduri clare, criterii obiective, precum și instituirea unui control și a unor responsabilități corelative din partea autorităților din domeniul mediului.
În absența acestora, aplicarea legii în forma transmisă la promulgare poate genera riscul apariției unor abuzuri”.
Intervenții în extravilan, cu caracter de excepție
În plus, președintele consideră că ”măsurile de intervenție imediată și pentru extravilanul localităților ar trebui reglementate astfel încât derularea acestora în mediul natural al exemplarelor de urs brun să fie una cu caracter de excepție, cu un regim juridic strict și care să se coreleze cu întreaga legislație în domeniu, inclusiv cu procedurile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice”.
Starea de necesitate – corelare cu Codul Penal
De asemenea, ”prin noul art. 51 din Legea de aprobare a Ordonanței de urgență nr. 81/2021, se instituie o prezumție legală potrivit căreia este în stare de necesitate persoana care, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în timpul unei acțiuni legale de vânătoare, recoltează prin împușcare ori îndepărtează prin alte mijloace un exemplar de urs brun care pune în pericol viața, integritatea sau bunurile sale ori ale unei alte persoane”.
Însă potrivit Codului Penal ”este în stare de necesitate persoana care săvârșește fapta pentru a salva de la un pericol imediat și care nu putea fi înlăturat altfel viața, integritatea corporală sau sănătatea sa ori a altei persoane sau un bun important al său ori al altei persoane sau un interes general, dacă urmările faptei nu sunt vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce în cazul în care pericolul nu era înlăturat”.
Președintele consideră că ”din analiza comparativă a dispozițiilor art. 20 alin. (2) Cod penal și a celor ale art. 51 din legea supusă reexaminării rezultă că acestea din urmă instituie o nouă definiție a stării de necesitate, diferită de cea reglementată prin norma generală prevăzută la art. 20 alin. (2) Cod penal, însă cu o sferă distinctă de aplicare și cu un conținut mai larg.
Situația stării de necesitate, astfel cum este definită prin acest nou articol, va fi aplicabilă numai persoanelor aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în timpul unei acțiuni legale de vânătoare, care recoltează prin împușcare ori îndepărtează prin alte mijloace un exemplar de urs brun care pune în pericol viața, integritatea sau bunurile sale ori ale unei alte persoane.
În plus, considerăm că, prin trimiterea la art. 20 alin. (2) din Codul penal, norma este lipsită de precizie, nefiind clar în ce măsură condițiile enunțate în text se aplică în mod cumulativ cu cele prevăzute de Codul penal.
Lipsa de claritate a reglementării este de natură să genereze nu doar dificultăți de aplicare, ci și consecințe semnificative din perspectiva regimului răspunderii penale. Pe de o parte, în cuprinsul normei nu se menționează că aceasta derogă de la norma generală, iar, pe de altă parte, asimilarea situațiilor în cauză cu o stare de necesitate riscă să creeze un regim al răspunderii penale derogatoriu, distinct al persoanelor vizate, cu consecințe importante”.
Potrivit Administrației Prezidențiale, soluția legislativă prevăzută la art. I pct. 8 din legea supusă reexaminării trebuie reanalizată de Parlament atât sub aspectul clarității sale, cât și sub aspectul corelării conținutului normativ cu legea penală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News