Connect with us
Advertisement

Actualitate

Legea privind confiscarea extinsă, pusă în dezbatere publică de Ministerul Justiţiei. Ce prevede proiectul

Publicat

justitie, lege, magistrat, instanta, judecata Un proiect de lege pentru aplicarea directivei Parlamentului European privind îngheţarea şi confiscarea produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Justiției.

Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică vineri proiectul de lege pentru modificarea și completarea Codului Penal și a Codului de procedură penală, precum și pentru completarea art. 79 din Legea  nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Prin proiect se realizează transpunerea unor prevederi ale Directivei 2014/42/UE privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea Europeană (Directiva confiscarea).

Proiectul prevede ca unui condamnat pentru comiterea unor infracţiuni a căror pedeapsă este mai mare de patru ani să i se confişte bunurile, dacă judecătorul consideră că acestea au fost achiziţionate în urma comiterii unor infracţiuni, scrie News.ro.

„Confiscarea extinsă se dispune dacă instanţa are convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale şi are în vedere bunurile dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de cinci ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei”, se arată în proiectul de lege.

Potrivit proiectului, se va putea dispune măsura de siguranță a confiscării extinse și pentru alte infracțiuni – printre care menționăm: infracţiunile de serviciu (delapidarea, uzurparea funcţiei, conflictul de interese, obţinerea ilegală de fonduri), infracțiunile privind sănătatea publică (infectarea apei, falsificarea sau substituirea de alimente ori alte produse, comercializarea de produse alterate, traficul de produse sau substanțe toxice).

De asemenea, nou înfiinţata Agenţie Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) anunţă judecătorul delegat cu executarea despre orice împiedicare ori întârziere survenită în cursul executării unei confiscări speciale sau confiscări extinse, pe baza informaţiilor periodice primite de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de la alte autorităţi competenţe cu punerea în executare a acestor măsuri de siguranţă.

Potrivit proiectului de lege, prevederile Codul penal privind confiscarea extinsă se aplică în ceea ce priveşte bunurile dobândite înainte de intrarea în vigoare a normei numai în cazul comiterii unor infracţiuni grave, de la proxenetism, trafic de droguri şi spălare de bani, până la infracţiuni de corupţie, evaziune fiscală sau infracţiuni informatice.

sursa: digi24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement