Connect with us
Advertisement

Educație

Legea privind educația sexuală în școli, adoptată. Materia va fi predată doar la clasa a VIII-a, cu acordul părinților

camera deputatilor

Publicat

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de modificare a legii privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, stabilind că în unităţile şcolare se vor derula sistematic din clasa a VIII-a, cu acordul scris al părinţilor, programe de educaţie pentru sănătate, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor.

Materia va purta numele de “Educație pentru Sănătate” și va fi predată doar de la clasa a VIII-a. Programul de educaţie pentru sănătate va fi realizat doar cu cu acordul părinţilor.

Deputaţii au decis, în acest sens, să admită în parte cererea preşedintelui Klaus Iohannis de reexaminare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, potrivit Agerpres.

Modificările din Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului

Legea prin care elevii vor învăța despre educația sexuală a trecut cu 224 de voturi „pentru”, unul „contra” şi 49 de abţineri.

Astfel, noile prevederi legislative reglementează posibilitatea desemnării drept persoană care să asigure creşterea şi îngrijirea copilului, pe lângă rudele până la gradul III, şi a altor persoane faţă de care acesta a dezvoltat relaţii de ataşament sau s-a bucurat de viaţa de familie.

De asemenea, legea prevede redefinirea serviciilor de tip rezidenţial, precum şi instituirea unei indemnizaţii lunare de sprijin pentru familia sau persoana care a primit în plasament sau este tutore al unui copil, pe perioada în care asigură creşterea şi îngrijirea copilului.

Textul adoptat iniţial de Parlament prevedea că în unităţile şcolare se derulează sistematic, cu acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai copiilor, programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie.

În cererea de reexaminare se preciza că prin introducerea sintagmei „educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie sanitară”, textul de lege se îndepărtează de principiul „promovării educaţiei pentru sănătate” prevăzut în art. 3 lit. r) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011.

Deputaţii au reformulat textul, stabilind „derularea sistematică în unităţile şcolare, începând cu clasa a VIII-a, cu acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai copiilor, de programe de educaţie pentru sănătate, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor.”

Reacțiile parlamentarilor în timpul dezbaterilor

Deputat AUR: nu este nevoie de  „sexualizarea copiilor”

„Avem nevoie de libertate, nu de ideologie, avem nevoie de libertatea de a ne alege cum ne creştem copiii. Nu avem nevoie de masturbarea copiilor, de ideologie de gen, de avorturi la adolescenţi, de sexualizarea lor într-un cuvânt.

O astfel de educaţie ar trebui să aibă la bază nişte concepte sănătoase, ar trebuie să fie încurajaţi să diminueze nevoia de atracţie fizică prin promovarea sportului, tot felul de pericole care există în mediul digital legate de aceste aspecte”, a spus deputatul AUR  Alin Coleşa.

Deputat USR: România este pe primul loc la numărul de mame minore

„Trebuie să vorbim acum despre educaţia sexuală, nu sanitară. Trebuie să vorbim despre sex într-o ţară în care suntem numărul unu la mame minore. Suntem în topul ţărilor din UE unde violenţa domestică există în familii.

Trebuie să discutăm despre consimţământ, pentru că elevii noştri nu cunosc ideea de consimţământ.

Aşadar, nu înţeleg de ce să vorbim de educaţie sanitară într-o ţară în care suntem în spatele UE pentru că nu suntem la curent cu ce se întâmplă cu elevii noştri, care învaţă despre sex la internet, la filmele porno, când noi ar trebui să avem oameni specializaţi în şcoli care ar trebui să vorbească despre educaţie sexuală”, a spus deputata USR Simina Tulbure.

Deputat PNL: una sunt recomandările şi alta sunt realităţile în care trăim

Aceasta a mai menționat că sunt multe cazuri de mame minore în România, boli cu transmitere sexuală la copii sub 15 ani şi cazuri de violenţă domestică cu minore.

„Una citim, una sunt recomandările şi alta sunt realităţile în care trăim”, a spus deputata PNL Mara Calista.

Deputat PSD: proiectul trebuie adoptat cât mai repede

Deputatul PSD Adrian Solomon a menţionat că acest proiect se referă, în principal, la drepturile copilului şi este necesară adoptarea lui cât mai rapidă.

„De prea mult timp aşteaptă acest proiect să intre în dezbatere şi să ia drumul promulgării. Este o reexaminare trimisă de preşedintele Iohannis încă din august 2020. (…)

Reexaminarea se referă doar la un articol care, iată, ce pasiuni naşte. Să lăsăm pasiunile astea marginale pentru că proiectul este despre drepturile copilului şi nu despre ce se învaţă la şcoală”, a adăugat Solomon.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement