Connect with us
Advertisement

Actualitate

Legenda calcarelor de la Valea Mică sau povestea tragică a iubirii dintre doi uriași

Publicat

La intrarea în Apuseni, nu departe de Zlatna, la un kilometru distanţă de drumul naţional care face legătura cu Alba Iulia, se află un veritabil paradis natural. La Valea Mică, două pietre uriaşe străjuiesc drumul care străbate satul. Este vorba despre rezervaţia naturală de interes natural ”Calcarele de la Valea Mică”.

Aria naturală reprezintă două blocuri calcaroase (klippe de calcare atribuite perioadei geologice a jurasicului) de dimensiuni şi înălţimi diferite (12 şi 20 metri), ce mărginesc drumul comunal DC67 şi pârâul Valea Mică, afluent al Ampoiului, aflate la contactul părţii central-sudice a Munţilor Metaliferi cu Munţii Vinţului. Pe abruptul stâncilor calcaroase s-au dezvoltat specii ierboase specifice zonei. Dintre cele două calcare, cel mai mult atrage atenţia cel mai înalt numit şi ”Degetul lui Dumnezeu”, denumit astfel pentru că seamănă cu un deget şi care poate fi remarcat din orice zonă a satului. În piatra uriaşă se află câteva mici peşteri, unde, cu mulţi ani în urmă, locuiau pustnici.

Formaţiunile calcaroase de aici au dat naştere şi unor legende. Una dintre ele spune povestea de dragoste dintre niște uriași, și totodată oferă o variantă legendară a apariției formațiunilor albe care ”păzesc” satul.
”Demult, tare demult, pe vremea uriaşilor, o fată pe care o chema Mica stăpânea pe-aici. Ea îşi făcuse un răstoc, adică pusese zid de piatră în calea apei, să se adune un băltoc bun de scăldat.

Aşa a închis ea valea şi-şi petrecea zilele zburdându-se în apele reci de aici. Odată, pe când se scălda, a surprins-o un fecior frumos, cu numele de Bulz. Au început a se plăcea.

 
În curând au hotărât să se căsătorească. Dar sora Micăi, Marea, care era mai vârstnică, s-a supărat foc pe soră-sa, că vrea să cosească otava înaintea fânului, adică că vrea să se căsătorească înaintea ei şi a uneltit cu vrăji asupra tinerilor Mica şi Bulz.

Astfel, într-o bună zi, Marea s-a prefăcut într-un val mare de apă şi a curs puhoaie spre răstocul în care se scăldau soră-sa Mica, cu logodnicul ei, Bulz.

Cum a venit de după dealurile din faţă, pe neaşteptate, a rupt întâi stavila apei, apoi a încercat să-i înece pe cei doi. În acest timp, însă, a sosit aici împăratul uriaşilor. Nemulţumit de cearta lor, acesta a blestemat-o pe Marea să rămână apă curgătoare fără astâmpăr, fără odihnă şi să nu îngheţe nici iarna.

Aşa a rămas Valea Mare până în ziua de astăzi. Pe Bulz l-a blestemat să fie stană de piatră la capătul răstocului, iar pe logodnica lui, Mica, pentru că nu a ştiut din vreme să-şi împace sora, a prefăcut-o în apă curgătoare, care să treacă veşnic pe lângă logodnicul ei, Bulz, dar să nu se poată opri niciodată”.

În apropierea satului se află şi Mănăstirea ”Buna Vestire”, unde se află un muzeu foarte apreciat.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement