Actualitate
Legislația împotriva fumatului ar putea fi modificată conform noilor directive europene. Fumătorul pasiv, protejat mai mult
Președintele Societății Române de Pneumologie (SRP), profesor doctor Florin Mihălțan, a declarat miercuri, la Târgu Mureș, că legislația românească împotriva fumatului ar trebui modificată, întrucât actualele reglementări sunt depășite și nu pun accent aproape deloc pe protejarea fumătorului pasiv.
„În 2007-2008 prevalența fumatului era de 33-35%, în funcție de sexe, în România. Ultimul studiu făcut în 2011 arată că 27% dintre români fumează, ceea ce înseamnă aproximativ o treime din populație. Sunt cifre care merg în jos, nu merg cu viteza cu care ne-am dori, acest lucru fiind generat de foarte multe probleme legate de legislație. Legislația românească este o copie palidă a unei legislații învechite spaniole, cu foarte multe goluri în ceea ce privește existența spațiilor publice pentru fumat și, mai ales, nu este implementată și controlată. În legislație ar trebui corectate următoarele elemente: în primul rând, într-adevăr toate spațiile publice trebuie să fie fără fumat, pentru că fumătorul pasiv nu este protejat prin lege. În al doilea rând, trebuie ca aceste puncte de vânzare să fie la distanță mare de școli, iarăși un lucru care nu este respectat’, a declarat președintele SRP.
Acesta este de părere că, restaurantele, barurile și pub-urile ar trebui să fie spații publice în care fumatul să nu fie permis, așa cum se întâmplă în multe țări din Uniunea Europeană. Președintele Societății Române de Pneumologie a mai precizat că, așa-zisa scală a tabagismului, România se situează pe locul 19 în Europa, după ce a coborât 3 locuri în ultima perioadă.
„Protejarea fumătorului pasiv la noi nu se realizează. În primul rând, legislația nu este corectată — discuția a fost legată de noile directive europene și Societatea Română de Pneumologie a făcut un memoriu primului ministru, ex-ministrului Sănătății, atrăgând atenția că legislația trebuie corectată și România trebuie să susțină noile directive europene. Deci suntem într-un regres legislativ al modului de susținere a legislației și de creare a cadrului educațional pentru ca cei 73% dintre nefumători să nu fie îmbolnăviți”, a subliniat doctorul Mihălțan.
Răspunsul de la Ministerul Sănătății în acest sens, se lasă întârziat, însă specialiștii rămân optimiști că acest lucru se va realiza, deoarece „fără o legislație corectă, fără o taxare corectă legată de tutun, fără o introducere și o susținere permanentă a unui program stop fumat, cu fonduri permanente, nu cu rupturi, și fără o verificare modului de aplicare a legislației actuale, nu se poate implementa nimic din controlul tabagismului”.
Președintele SRP a participat, miercuri, la Târgu Mureș, la întrunirea echipei de experți pentru conceperea și implementarea intervențiilor pentru reducerea morbidității și mortalității asociate fumatului, pe baza proiectului comun privind formarea capacității locale de cercetare în domeniul fumatului, demarat de Colegiul Universitar Davidson din SUA și Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș.
Sursa: realitatea.net
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News