Connect with us

Eveniment

Lemn confiscat și amenzi de la Poliția Alba, într-o acțiune de combatere a ilegalităților cu material lemnos. Verificări în trafic

Publicat

Poliția Alba a dat amenzi de zeci de mii de lei și a confiscat aproape 200 mc de material lemnos, în cadrul unei acțiuni organizate pentru combaterea ilegalităților legate de regimul silvic. La acțiune au participat și jandarmi, reprezentanți ai ocoalelor silvice și ai Gărzii Forestiere.

Potrivit IPJ Alba, în perioada 9-10 martie, Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba a organizat, pe raza întregului județ, o acțiune cu efective suplimentare, pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori precum și a faptelor ilegale asociate din exploatarea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos.

La acțiune, alături de polițiști, au participat jandarmi precum și specialiști din cadrul ocoalelor silvice și din cadrul Gărzii Forestiere Județene Alba.

Cu această ocazie au fost efectuate 61 de controale și au fost verificate, în trafic, 83 de autovehicule.

Polițiștii au aplicat, în total, 160 de sancțiuni contravenționale, au constatat 6 infracțiuni și au confiscat 171 de metri cubi de material lemnos.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate a fost de 70.735 lei, iar a materialului lemnos confiscat a fost de 48.483 lei.

foto: arhivă

Ofelia Stînan are 20 de ani de experiență în presa locală și regională. A absolvit Facultatea de Ştiințe Politice și Administrative, secția Jurnalism. A intrat în echipa Alba24 din anul 2010. O puteti urmari pe Ofelia si pe contul ei de Linkedin vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Petru

    luni, 13.03.2023 at 13:25

    Mai avem material lemnos ?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement