Eveniment
Lemn fără acte, confiscat pe Valea Sebeșului, la Mărtinie. Controale ale Poliției și Gărzii Forestiere
Polițiștii din Sebeș au confiscat 29 de metri cubi de material lemnos, în urma unui control la o societate comercială din comuna Șugag, localitatea Mărtinie.
Potrivit IPJ Alba, marți, Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sebeș, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Cluj, au efectuat un control tematic la punctul de lucru din localitatea Mărtinie al unei societăți comerciale specializată în prelucrarea materialului lemnos.
În urma verificărilor efectuate, a rezultat că reprezentanții societății nu dețineau documente legale de proveniență pentru 25 de metri cubi de material lemnos pe care l-au expediat și nici pentru 4,2 metri cubi de material lemnos aflat în depozitul societății.
Față de societatea comercială deținătoare a punctului de lucru, a fost luată măsura sancționării contravenționale, în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea 171 din 2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, iar complementar s-a dispus confiscarea valorică a celor 25 de metri cubi de material lemnos și fizică a cantității de 4,2 metri cubi de material lemnos.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News